Prefectul Harghitei, Adrian Jean Andrei, a semnat ordinul de constituire a comisiei pentru evaluarea pagubelor produse de inundaţiile din ultimele două săptămâni

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Prefectul a solicitat primarilor să pregătească documentele necesare, astfel încât să primească în cel mai scurt timp sprijin de la Guvernul României.
Comisia de evaluare va verifica în teren pagubele produse de fenomenele meteo periculoase din perioada 24 mai-6 iunie, urmând să informeze Ministerul Afacerilor Interne şi Guvernul României despre consecinţele inundaţiilor şi ce sume trebuie alocate din Fondul de Rezervă aflat la dispoziţia Executivului.
Potrivit unui bilanţ provizoriu, în Harghita, ploile torenţiale din ultimele zile au dus la scurgeri de pe versanţi şi la ieşirea din matcă a unor cursuri de apă, care au inundat peste o mie de gospodării, sute de fântâni, au afectat drumuri judeţene şi comunale şi au acoperit peste o mie de hectare de teren arabil.

Consiliul Judeţean Harghita a alocat deja 80.000 lei, din Fondul de Rezervă, pentru construirea unui pod provizoriu peste râul Olt, după ce vechiul pod a fost luat de ape, şi pentru începerea reabilitării unui drum care este pe cale să se prăbuşească.

Sursa: Agerpres

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy