În premieră națională, șomerii își pot vizualiza online drepturile lunare de care beneficiază

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Harghita a lansat, joi, în premieră națională, un serviciu prin care șomerii aflați în plată pot vizualiza online drepturile lunare de care beneficiază.

Directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Harghita, Tiberiu Pănescu, a declarat într-o conferință de presă că noul instrument „permite vizualizarea drepturilor șomerilor indemnizați, care sunt în plată, respectiv a persoanelor care au fost în șomaj, s-au încadrat în muncă și ca urmare a acestui fapt primesc diferite prime sau bonusuri”.

Sumele sunt defalcate, în funcție de categoria din care șomerul face parte, iar acesta poate vedea dacă este vorba de un drept pentru luna curentă, de unul restant, de o recalculare a sumei primite anterior sau o reținere cauzată de diferite motive.

Situațiile excepționale, în care fie mandatul a fost reținut de AJOFM pentru că șomerul nu a comunicat faptul că s-a angajat sau pentru că mandatul a fost returnat întrucât acesta nu a fost găsit acasă, sunt explicate prin culori diferite în tabelul postat online.

Tiberiu Pănescu a punctat faptul că șomerii nu vizualizează doar ultimul mandat poștal pe care l-au primit sau urmează să-l primească, ci pot vedea toate drepturile, începând cu 1 ianuarie 2016.

Pentru a accesa acest instrument, persoanele interesate trebuie să intre pe site-ul AJOFM Harghita, într-o secțiune specială și trebuie să se autentifice, userul fiind dat de numărul de dosar pe care fiecare șomer îl are pe carnetul de evidență iar parola este reprezentată de numărul actului de identitate.

‘Nu se afișează, cu excepția numărului de evidență de la noi și a banilor, niciun fel de informații cu caracter personal, nu apare nume, CNP, adresa exactă, din rațiuni de confidențialitate’, a precizat șeful AJOFM.

Acesta a mai spus că instrumentul vine atât în ajutorul șomerilor, care vor ști câți bani au de primit și cum se pot gospodări, dar și în sprijinul angajaților instituției, care trebuiau să le comunice persoanelor fără loc de muncă aceste informații, fie la telefon, fie atunci când se prezentau personal.

Serviciul este o premieră la nivelul agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă din țară, a fost dezvoltat de specialiștii AJOFM Harghita și se dorește ca în viitor să fie îmbunătățit iar persoanele care se angajează, spre exemplu, să fie notificate dacă trebuie să depună anumite adeverințe, potrivit legii.

Agerpres

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy