Primăria municipiului Miercurea Ciuc intenționează să achiziționeze terenuri și clădiri

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Cămin de bătrâni, creșă, școală, mai multe tipuri de blocuri, terenuri destinate tinerilor, centre de sănătate în cartiere – câteva dintre planurile de investiții prioritare de mare amploare ale conducerii municipiului Miercurea Ciuc din anii următori, care nu pot să se finalizeze fără ca instituția să aibă în posesia sa teren sau clădire.  Astfel bugetul din anul acesta, care va fi finalizat cel mai probabil în aprilie, va reflecta deja intenția de a cumpăra terenuri și clădiri.

În cadrul instituției au avut loc o serie de discuții cu direcțiile de specialitate în cadrul cărora s-a stabilit necesarul de terenuri și imobile pentru a îmbunătăți infrastructurile sociale, educaționale și al sănătății.

Korodi Attila a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre faptul că intenția de cumpărare ale unor terenuri și imobile se va materializa deja în bugetul pentru anul 2021.

Din punct de vedere material aceste investiții reprezintă o povară, dar trebuie să știm că fără acesta nu putem să ne dezvoltăm orașul. Totodată cumpărarea imobilelor din bani publici este strict reglementată și noi trebuie să respectăm aceste reglementări. Nicicum nu vom cumpăra teren sau imobil la prețuri ireale”, a precizat primarul.

Edilul a vorbit despre terenuri necesare pentru a da loc unui cămin de bătrâni, a unei creșe, a unei sau posibil a două școli. Mai mult primăria ar cumpăra terenuri pe care ulterior ar oferi la un preț accesibil familiilor tinere. Au avut loc discuții la Ministerul Dezvoltării referitor la construirea a trei tipuri de blocuri – orașul ar avea nevoie de două blocuri ANL, două blocuri cu locuințe sociale și un bloc cu locuințe de necesitate. Aceste blocuri ar putea fi construite pe terenul din spatele aleii Șuta.

Totodată, ar fi indicat înființarea unui centru de criză împreună cu loc de depozitare și instituția și-a propus și înființarea unor centre de sănătate în cartierele mai îndepărtate de centru. În aceste cazuri primăria ar cumpăra imobile. Este nevoie și de un centru de incubație industrială și educație pentru adulți, care necesită deasemenea un imobil. La fel, este justificat achiziția unui teren pentru amenajarea unui complex de locuințe potrivit și pentru desfășurarea programelor de incluziune celor care trăiesc sub minimul de existență. În ceea ce privește sportul, cea mai necesară dezvolatere ar fi crearea unui velodrom și unui complex pentru sporturile de contact, primăria are intenția de a colabora cu jandarmeria, care are planuri asemănătoare pe un teren în vecinătatea cartierului Spicului.

Korodi a mai adăugat: „Se va edita un regulament privind întreținerea și curățarea imobilelor din zonele industriale, și taxele aferente incasate se vor utiliza pentru dezvoltarea economiei. Începând de acest an Primăria face eforturi pentru clarificarea situației străzilor aflate în domeniu privat, iar exproprierile și celelalte proceduri tot necesită mulți bani.”

Primarul a subliniat  că această schimbare de concepție este începutul unui progres multianual.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy