A fost semnat contractul pentru proiectul de modernizarea, reabilitarea si dotarea ambulatoriului Spitalului Municipal Toplița

0

Articol disponibil în: Română

Primarul municipiului Toplița, dl. Dumitru Olariu, a semnat contractul pentru proiectul de modernizarea, reabilitarea si dotarea ambulatoriului Spitalului Municipal.

„Prin proiect se vor dota cabinetele de specialitate ale ambulatoriului aferente următoarelor specializări: Radiologie (sistem computer Tomograf cu accesorii, aparat radiologic digital, aparat raze X, mamograf, sistem de management al informațiilor și imagistică medicală), Ortopedie (sistem monitorizat de mobilizare pasivă, sistem de tip Tourniquet ), Pediatrie (iluminator vene, ecograf, videolaringoscop/ set intubație), Chirurgie (electrocauter) , Diabetologie (Doppler vascular/oscilometru), Medicină internă (ecograf, Doppler vascular/oscilometru), Dermatologie (dermatoscop video, laser fototerapie, radiocauter, aspirator de fum), Oftalmologie (oftalmoscop, autocefractometru portabil, tonometru portabil), Ginecologie (masă ginecologică electrică) și Laboratorul de analize medicale (analizer automat VSH, analizor ioni, autoclav, microscop binocular, etuva uscare, analizator automat coagulare). Totodată, va fi reabilitată clădirea, va fi achiziționat și instalat un lift care să permită accesul la etajul clădirii.”, informează Primăria municipiului Toplița.

Lucrările vor fi finalizate în luna octombrie 2023.

Denumirea proiectului: „Reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului Spitalului Municipiului Toplița, județul Harghita”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Cod SMIS 126711

Obiectivul proiectului: reabilitarea și dotarea ambulatoriului

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy