Program dedicat tinerilor români şi maghiari care învaţă limba celeilalte comunităţi, implementat cu succes în Covasna

0

Articol disponibil în: Română

În acest an, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a lansat programul de învățare a limbilor română şi maghiară, oferind burse în valoare de 700 de lei tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani care au promovat examenele la finalul cursurilor. În total, 13 tineri din cele două grupuri au finalizat cu succes cursul de patru luni: 4 în limba maghiară și 9 în limba română.

Primăria municipiului Sfântu Gheorghe  informează că următoarea ediție a programului va fi deschisă şi persoanelor cu vârsta de peste 35 de ani,  ca răspuns la nevoile exprimate. În plus, termenul limită de depunere a candidaturilor va fi prelungit pentru a permite unui număr mai mare de persoane să își depună dosarele de înscriere.

Ca urmare a modificărilor aduse regulilor, proiectul de hotărâre va fi supus unei dezbateri publice înainte de a fi adoptat de Consiliul Local. Programul va fi apoi lansat, cel mai probabil în luna noiembrie. De data aceasta, participanții vor putea învăța limba română sau maghiară timp de 5-6 luni.

Din noul regulament a fost scoasă condiţia ca doritorii să studieze sau să lucreze în Sfântu Gheorghe, astfel că programul de învățare a limbilor  română şi maghiară este deschis tuturor persoanelor cu vârsta de peste 18 ani care au domiciliul în Sfântu Gheorghe și care deţin o diplomă de Bacalaureat sau au absolvit o şcoală profesională.

Programul este derulat în parteneriat cu  Universitatatea Babeș-Bolyai. Cursurile costă 1.000 de lei, sumă pe care cursantul trebuie să o plătească la admitere, iar subvenția este plătită participantului după promovarea examenului de absolvire.

Inițiativa este una lăudabilă și ar putea fi preluată și pusă în practică și în Harghita.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy