Raduly Robert, bărbat sau măscărici ?

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Un set de gesturi prostești și glume de șmecher din mediul rural au însoțit ”înscăunarea” lui Raduly Robert în fruntea primăriei Miercurea Ciuc.
Deja răsuflatele glume legate de banderola tricolor și gesturile infantile față de însemnele statului român ne arată cât de slab este Raduly Robert.
Infantilitatea acestui om politic rezultă din faptul că, deși are un comportament negativ față de însemnele statului român, își manifestă acest comportament cu multă frică și doar când este într-un mediu pe care îl consideră favorabil. Dacă ar fi cu adevărat un bărbat politic ar vorbi cu parlamentarii din partidul lui și ar iniția un proiect de lege în care primarii din Harghita să poată purta o banderolă cu steagul secuiesc, de exemplu, sau ar scrie măcar o amărâta de scrisoare deschisă către Guvernul României în care să ceară să se scoată obligativitatea purtării însemnelor statului român. Dar nu, Raduly Robert nu este acel luptător pentru maghiari care încearcă el să pară. Este doar un ipocrit care zice că vrea lucruri pentru maghiari, dar le zice doar maghiarilor, neavând curajul și bărbăția să ceară măcar guvernului ceea ce se laudă că vrea pentru maghiarii lui.

Unde a fost reprezentantul Prefecturii Harghita care a asistat la ceremonie? E greu de precizat. Deși era acolo fizic, cu mintea cred că era după pokemoni. Să înțelegem că prefectul este de acord cu modul în care a decurs procedura? Din câte îl știm noi… nu prea.
Prin modalitatea de manifestare, Raduly Robert a dovedit încă odată, pentru toată lumea, că este depășit de evenimente, iar comportamentul lui de grof nu mai este de actualitate. Electoratul maghiar are nevoie în fruntea urbei de un om gospodar, capabil să ofere soluții concrete pentru dezvoltarea orașului, rămas mult în urmă din punct de vedere economic, fără să ofere locuri de muncă și oportunități de afaceri. Iar aceste lucruri, la care se adaugă toate cele ce decurg dintr-o stare economica precară, se datorează tot acestei echipe conduse de Raduly Robert care guvernează orașul de peste 12 ani. Pretenția lui de a arăta că nu contează și nu ține cont de obligațiile legale la momentul instalării în funcția de primar nu sunt deloc fundamentate, ci se datorează, cel mai probabil, temerilor pe care le are față de posibilele consecințe ale procesului penal în care este inculpat pentru fapte de corupție. Iar aceste lucruri sunt știute de electoratul maghiar, pe care Raduly Robert îl desconsideră încă odată, încercând prin atitudinea sa să-l provoace împotriva ordinii legale. De fapt și electoratul maghiar a transmis un mesaj clar politicienilor de acest gen prin lipsa masivă de la vot.
Raduly Robert uită însă un lucru important: oamenii s-au deșteptat, pe când el dovedește că a rămas blocat într-o capcană conceptuală, alături de un mic grup de susținători pe care realitatea și curgerea normală a vieții îi va da, la un moment dat, la o parte, pentru a face loc unei realități sănătoase, care să ridice orașul și zona, să o scoată din izolarea în care a fost ținută de cei precum Raduly Robert, astfel încât să ofere tuturor posibilitatea de a rămâne acasă și a nu mai fi nevoiți să plece în străinătate pentru a-și face un rost și o viață, pe care le-o refuză cei precum primarul în cauza.

Domnule Raduly Robert. Publicația ziarharghita.ro vă dă ocazia să arătați maghiarilor că într-adevăr sunteți bărbat și nu doar un clovn.
Așteptăm din partea dumneavoastră o scrisoare deschisă către Guvernul României în care să explicați cum transpirați atunci când purtați banderola cu tricolor și să cereți să nu o mai purtați. Promitem să publicăm scrisoarea dumneavoastră deschisă, să o trimitem Guvernului și să cerem un răspuns public la ea.

Așteptăm să vedem dacă Raduly Robert e doar un măscărici, care face glume în fața maghiarilor, sau are curaj să spună aceleași lucruri și în fața Guvernului României. Mulți maghiari au murit prin pușcăriile comuniste din România luptând pentru lucrurile în care credeau. Ia să vedem, Raduly Robert are măcar curajul să scrie o scrisoare deschisă ?

Iosub Robert

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy