Reținut de polițiști după ce a furat material lemnos de la o casa aflată în construcţie
Articol disponibil în: Magyar Română
La data de 27 aprilie 2021, în jurul orei 09:30, Postul de Poliție Mădăraș a fost sesizat de o localnică despre faptul că, persoane necunoscute au pătruns în curtea unde locuieşte şi din casa aflată în construcţie, au sustras material lemnos.
În urma cercetării la faţa locului poliţiştii au obţinut date şi indicii potrivit cărora, autorii ar fi pătruns în curtea imobilului părţii vătămate, prin escaladarea gardului împrejmuitor, iar din interior ar fi sustras aproximativ 1 mc de material lemnos, respectiv scândură, cauzând un prejudiciu de peste 800 de lei.
În scurt timp, prin activitățile specifice de cercetare şi investigaţie, desfăşurate cu operativitate şi profesionalism, poliţiştii au identificat un tânăr de 18 ani, din oraşul Băile Tuşnad, bănuit de comiterea faptei, care locuieşte fără forme legale pe raza comunei Mădăraş.
Faţă de cel în cauză a fost luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, urmând ca în cursul zilei de 28 aprilie a.c., acesta să fie prezentat Instanţei, prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, cu propunerea de arestare preventivă.