Povestea de succes a drumului ocolitor de la Sfântu Gheorghe a devenit un scandal

0

Articol disponibil în: Română

  • În mediul online au apărut mai multe suspiciuni legate de drumul ocolitor de la Sfântu Gheorghe suspiciuni pe care vi le redăm parțial în cele ce urmează.

Proiectare proastă sau speculații imobiliare intenționate? Primăria eșuează din nou în comunicare, dar excelează în secretomanie.

Fermieri aduși în situația de imposibilitate, parcele de cartofi triunghiulare, drum fără pasaj, hotar devalorizat, despăgubiri cu bani mărunți, secretomanie, rute încurcate, scrisori umilitoare,campanie de denigrare la adresa fermierilor, bișnițari de imobiliare ghinioniști și chinezi, un stat român care își încalcă cu bună știință propriile legi.

Cum a devenit o poveste frumoasă o chestiune jenantă despre care autoritățile sunt reticente să vorbească, este adusă în atenție de publicația Átlátszó Erdély

Nimic nu a fost făcut public, începe conversația János Nagy, fermier din Coșeni,  care spune că au fost  ținuți în ceață de autorități, până când au fost anunțați brusc să elibereze terenurile în termen de 30 de zile. Până și fântâna de pe parcelă intră la expropriere.
Statul nu vrea să plătească despăgubire pentru fântână, spune Janos, pentru ca nu este inclus în contractul de vânzare-cumpărare. Stâlpii de înaltă tensiune sunt și ei în drum, vor trebui mutați, dar tot pe seama fermierilor. Interesant, atrage atentia János, că drumul planificat pare să cuprindă fiecare stâlp de înaltă tensiune din zonă, nu ocolește nici măcar unul accidental. Oare este afacerea cuiva mutatul stâlpilor?  Drumul taie în două terenurile agricole, ceea ce face inutilizabil sistemul de irigare, producția va fi îngreunată. Pământul lucrat de familia Nagy de 80 de hectare va fi știrbit cu 20 de hectare, deci un sfert din total. Și pentru cultivarea a 30 de hectare trebuie să traverseze drumul ocolitor, care nu are pasaj pentru utilaje agricole.

Proiectare proastă?

Punctul cel mai dureros al istoriei. Multe parcele sunt cuprinse în drumul de ocolire, devalorizându-se. Cu utilajele agricole trebuie mers până la satul următor (Ilieni), traversat drumul național, după aceea mers în hotarul din Coșeni. Pentru unii asta înseamnă un drum de 4-5 kilometri, 8-10 km dus-întors. Ceea ce înseamnă pierdere de timp și bani. Este nevoie de un sistem nou de drum agricol, ceea ce înseamnă iar pierderi de teren cultivabil din partea fermierilor.

Altă durere a fermierilor este prețul ireal de mic pentru exporpriere. Vor să dea 2 lei pe metrul pătrat de pământ, ceea ce este o fracțiune din prețul pieței. Exproprierea afectează 248 de proprietari, spune János Nagy. Se vor judeca, au format și un grup în acest sens. Unii se vor judeca în grup, alții pe cont propriu.

Fermierii se plâng. Ei trebuie să meargă la Biroul Drumuri și Poduri cu extrasul de carte funciară, să stea la coadă, să plătească, să meargă din nou în oraș, să scoată extrasul de carte funciară, din nou la Biroul Drumuri și Poduri, stat la coadă din nou.  De asemenea, mai este și scrisoarea de la primărie, în care li se cere să facă cerere de expropriere. Un comportament autoritar, birocratic, un blestem rămas din sistemul comunist. Primești o palmă zdravănă, dar înainte primești o somație,  să scoți hârtii la zi, să plătești taxe de timbru și completează un formular prin care ceri palma, pentru că nu este adevărat că cei de la adminisratia rutieră nu au acces la cartea funciară sau la baza de date cu terenurile agricole ale primăriei.

Cea mai mare durere a fermierilor este lipsa de comunicare din partea autorităților: nu au primit nici informații, nici ajutor de la ei.

„A fost vorba să construiască un drum de ocolire, dar nu să pună fermierii în situații imposibile, sau să firimițeze tot hotarul.”

Ar fi trebuit consultați oamenii, și daunele reduse la minim!”

Primarul din Sfântu Gheorghe se apără spunând că cei de la drumuri au anunțat planul și consultarea publică în 2019, dar nimeni nu s-a prezentat.

Primarul de ce nu a anunțat această consultare publică în satele afectate, de ce nu transmis vorbă fermierilor, că acum e momentul pentru demersuri?

Acest drum este construit de CNAIR Brașov, din fonduri europene.

Oamenii sunt cu impresia că autoritățile au fost secretoase tot timpul, și i-au pus pe oameni în fața faptului deja împlinit. „În decembrie nu se știa încă pe unde va trece drumul de ocolire, nimeni nu a vrut să divulge. În ianuarie am primit scrisoarea, ca în 30 de zile să părăsim terenurile. Nu are nicio logică.”

După fermieri, o posibilă explicație ar fi faptul că anul trecut a fost alegeri. Și înainte de alegeri autoritățile nu au divulgat nimic. Știau că ar putea afecta numărul de voturi. În decembrie s-au încheiat alegerile, iar în ianuarie a apărut lista exproprierilor.

Fermierii acuză politicienii că nu le-au spus informațiile pe care le aveau. Nu au fost informați cu privire la audierea publică, traseul, detaliile planului, nimic. Prin urmare, nu au putut acționa la timp pentru a evita problemele.

Din comunicarea primăriei, se pare că atunci când ecoul este pozitiv, autoritățile locale și UDMR își arogă meritele. Când apar probleme, ei arată cu degetul spre administrația rutieră.

Ajutor ba, atac da

Se poate observa că primarul și primăria nu sar în ajutorul fermierilor sau să transmită obiecțiile către administrația rutieră sau alte autorități. Árpád Antal spune că problema parcelelor poate fi ușor rezolvată: oamenii să schimbe parcelele între ei, dar nu spune că primăria îi va ajuta în atenuarea birocrației legate de aceste schimburi. Fermierii au semnalat în mai multe rânduri că au probleme, dar primarul Arpad Antal răspunde că dacă au probleme, el le stă la dispoziție. Frumoase fraze politice, doar ca să scape de oameni. Ba mai mult, se încearcă denigrarea fermierilor, cum că ei sunt dușmanii dezvoltării, și nu vor acest drum ocolitor.

Fermierii consideră acest lucru atac la persoana lor. Dar nu, este o parte din mașinăria de denigrare universală. Denigrarea este un reflex de bază a politicii, și în special a politicii meschine maghiare din Transilvania. Observațiile și problemele nu sunt analizate, nu sunt remediate, dar persoanele care aduc vorba de ele sunt reduse la tăcere. Sunt numiți dușmani ai poporului și al binelui comun, sunt batjocoriți și denigrați, și e posibil, hărțuiți pe căi legale până tac. (Ex. cazul Séra Zoltán, care a criticat amplasarea gropii de gunoi în vecinătatea casei sale de locuit). Dacă se scrie ceva despre afacerile murdare ale lui Borboly Csaba, acesta va încerca denigrarea în următorul lui videoclip, punând eticheta de presă fake news.

Ce spun hârtiile?

Publicația Átlátszó Erdély reușit, să scormonind prins documentație, să clarifică câteva lucruri.


Poza de mai sus arată clar că fermierii au pe deplină dreptate când spun că drumul traversează terenurile în mod nejustificat.
De ce trebuie să treacă drumul prin mijlocul terenurilor? Este doar nepăsare sau neatenție sau sursele noastre din Sfântu Gheorghe au dreptate când spun, că tăierea terenurilor a fost făcut dinadins, ca să se devalorizeze, și bișnițarii de imobile de pe lângă politicieni să poată cumpăra la preț de nimic?
Această informație este imposibil de verificat, așa că vă rugăm să le tratați cu reținere și îndoială.

Au apărut mai multe variante ale traseului drumului. Acestea au fost analizate și traseul numărul 1 trasat în verde în imagine s-a dovedit a fi cel mai bun, acesta va fi construit.

Dacă ne uităm la hărțile folosite de primărie, publicate în presă în 2019 și publicate continuu timp de mai mult de un an, acestea arată în mod surprinzător traseul 3 ca drum ocolitor care urmează să fie implementat, și nu traseul 1, pe care se pregătesc acum să exproprieze.
Și în timp ce o hartă cu traseul 3 era arătat peste tot, în 2021 fermierii au primit scrisoarea că suprafețele aferente traseului 1 vor fi expropriate.
Dacă fermierii au fost duși în eroare în mod deliberat prin publicarea unei hărți cu traseu greșit sau a fost doar întâmplare, nu vom putea afla. Tot ce știm este că documentul care finalizează ruta 1 datează din iulie 2019, deci decizia a fost luată înainte. Exproprierea s-a tergiversat mai bine de un an, deși fusese aprobată mai devreme.
Suspiciunea fermierilor pare întemeiată, că exproprierea a fost amânată până după alegeri, astfel încât scandalul să nu estompeze strălucirea campaniei electorale. Păstrarea traseelor în secret, amânarea exproprierilor, păstrarea tăcerii legate de audiența publică, lipsa de comunicare a primăriei pot fi doar o coincidență, dar ar fi cam dur să fie așa.
Examinând planurile a ieșit la iveală că proiectanții se gândeau inițial la faptul că drumul ocolitor va ciopârți terenurile și drumurile agricole, în cuvintele fermierilor. În partea de descriere a planului putem citi:


Dar în desen nu mai apare această deosebită atenție, drumul de 4 metri lățime având doar 3 metri, dar măcar e acolo.


Dacă primăria ar vrea să comunice cu fermierii, le-ar putea arăta acest desen și să spună că nu e nicio problemă cu drumurile agricole.
Altă problemă este lipsa pasajelor agricole. Am întrebat o cunoștință din domeniul construcției de drumuri, dacă acest lucru este eroare de proiectare. Mi-a răspuns că nu există reglementări în acest sens, dar ulterior se poate remedia.
Există mai mulți participanți oficiali la un proiect de construcție, spune el: proiectant, investitor, constructor, inspector tehnic etc. Legea obligă toți participanții să îmbunătățească structura cu sugestiile lor. Prin urmare, dacă fermierii au nevoie de o poartă de acces și primăria nu ajută să semnalizeze acest lucru părților interesate.

Chinezii și bișnițarii de imobiliare dau țeapă

Răsfoind documentele, mă întrebam cine sunt cei care vor avea într-adevăr pierderi mari. Pe cap de listă sunt terenuri intravilane, marele perdant fiind Forest Mate SRL, care pierde aproape un hectar de teren intravilan, în apropierea stadionului, vizavi de RAR. Pe deasupra terenul va fi secționat în două.
Cine se află în spatele firmei? Un om de afaceri din Ilfov deține firma 10%, restul este deținut de o firmă chinezească.

Vor fi expropriați și unii  propietari de imobile, precum Rétyi Ödön, Olosz Gergely sau Fundația Sapientia.
Rétyi este un apropiat al primarului, conform mai multor surse susținătorul campaniei primarului. Acesta  se ocupă de afacerile imobiliare ale primarului.
Olosz Gergely, politician renumit din Trei Scaune, se ascunde de mâna legii în Ungaria. Cea mai mare realizare imobiliară a sa a fost să aducă gigantul de prelucrare a lemnului Schweighofer la Reci. Drumul de ocolire  afectează 6 hectare de teren.
Fundația Sapientia este în mare parte asociată cu numele episcopului reformat Béla Kató, el cumpără bunuri imobile din deturnarea fondurilor publice maghiare, iar aici pierde acum un hectar dintr-un teren frumos de aproape 12 hectare.

Printre perdanți se numără și doamna Halasi Zsuzsanna, care rămâne aproape 8 hectare. Și cuplul Szilágyi Rozália – Korodi Mihály, care aveau un petic de pământ de 27 arii, pierd din el 20 de arii.
Cât despre despăgubiri nici nu vorbim. Am auzit multe povești că unii cumpără pământ pe traseele unde vor fi construite autostrăzi, ca la expropriere să primească bani buni. Legende urbane.
Cum se determină cât se acordă pentru terenurile expropriate? Prețul minim preluat din rapoartele notariale este dat de stat ca preț de expropriere.  Deci, prețurile sunt stabilite pe baza contractelor de vânzare-cumpărare din ultimii ani.

Aici poate și ei au o vină, căci nu au trecut toată suma când au cumpărat teren, și dacă vânzătorul o cerea, se trecea o sumă mai mică, ca să nu plătească atâtea impozite, spune Nagy János. Acest obicei există în toată lumea, când au cumpărat tractoare și utilaje în vest, vânzătorul a cerut să se treacă în acte doar o parte din prețul real de vânzare. Prețul stabilit pentru despăgubiri în județul Covasna în 2020 este de 2 lei pentru metrul pătrat. Toată lumea știe că nu asta este prețul pieței. Deși legea 33/1994 cu privire la exproprieri spune clar:

Ce se poate face în această situație?

Căutând detalii legate de exproprieri, găsesc o descriere  ușor de înțeles, pe una dintre paginile românești.


Din această descriere reiese, de asemenea, că atunci când administrația rutieră îi invită pe proprietari cu documentele care dovedesc dreptul de proprietate, în principiu, acesta oferă și o oportunitate de negociere, adică fermierii ar putea negocia prețul. Nu știm de ce acest lucru nu este menționat în scrisoarea de invitație, dar înțelegem că nu este în interesul lor. De ce fermierii nu sunt informați de această oportunitate oferită de lege? Pentru că nimeni nu i-a luminat, nici măcar liderii lor aleși,  care mai degrabă preferă să o ascundă.
Faptul că fermierii nu sunt conștienți de posibilitatea de negociere și multe dintre aceste detalii, sau de procesul de expropriere, indică faptul că nu au fost informați în mod adecvat. Ar fi fost un gest frumos și util din partea municipalității Sfântu Gheorghe dacă fermierii ar fi fost adunați și un specialist ar merge la ei pentru a le explica cum a avut loc acest proces și apoi să răspundă la întrebările fermierilor. S-ar putea să fie prea târziu la Sfântu Gheorghe, în această chestiune. În alte cazuri sau în alte orașe în care se vrea construcția unui drum ocolitor sau alte investiții similare, edilii noștri ar face bine să bage la cap că diferența dintre succesul și scandalul unei investiții este în mare parte doar o chestiune de comunicare.
Așa cum am spus, nimeni nu așteaptă mare lucru de la administrația rutieră românească, dar oamenii se așteaptă ca un lider maghiar ales și echipa sa să își asume responsabilitatea pentru acțiunile sale, să nu se prefacă orbi și surzi când e vorba de problemele electoratului, să observe problemele oamenilor, să fie dispus să discute despre acestea, și cu aparatul lui să ajute omul de rând. Acest lucru nu s-a întâmplat aici. Dimpotrivă. Nu numai că comunicarea nu a funcționat, dar a fost de-a dreptul anti-comunicare, secretomaie, tăinuire și reducere la tăcere prin denigrare în loc de dialog.

Cel mai oribil este că am fost puși în fața faptelor împlinite și nu poți vorbi cu nimeni”, spune Sándor Daczó. János Nagy este de acord cu acest lucru, ceea ce îl doare cel mai mult este că nu e nimeni cu care să vorbești despre asta acum.
Tragedia lui János Nagy și a familiei sale nu s-a încheiat aici. O altă posibilă expropriere îi provoacă nopți nedormite. Recent a fost anunțat că Consiliul Județean ar dori să construiască un alt drum de prescurtare care să facă legătura între oraș și drumul de ocolire, evitând comuna Ilieni. János a calculat, pe baza kilometrilor dați în articol, că s-ar intersecta cele mai frumoase parcele ale sale.

„Mă scoate pe drumul către Ilieni, în timp ce îmi atrage atenția, cât de aglomerat este acest drum, pe care vor să-l degaje cu acest nou drum. Într-adevăr, minute în șir nu trece nicio mașină. Măcar drumul de ocolire va avea un rost, va fi folosit, spune. Dar drumul ăsta ocolitor de la Ilieni câți îl vor folosi? Ajungând la fața locului îmi arată un teren imens. Acesta este un pământ de 20 de hectare. Asta ne ține în viață. Dacă va fi secționat, eu nu știu ce mă fac. Dacă mă vor expropria, totul s-a sfârșit!”

sursa foto/articol: Átlátszó Erdély

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy