Proiect de lege: sistem unic de mesagerie pentru donatorii de sânge

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Donatorii de sânge vor primi un mesaj de mulțumire prin telefon, atunci când ajută la salvarea unui bolnav, și tot prin sms se va anunța și dacă este nevoie de donatori voluntari suplimentari într-unul din centrele de donare județene. Proiectul de lege a fost votat miercuri, 20 martie, în plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional.

Deputatul UDMR, Vass Levente, inițiatorul proiectului de lege a declarat că modificarea legii a fost necesară deoarece este extrem de important să fie disponibile cât mai multe produse din sânge pentru ca acesta să ajungă la cât mai mulți pacienți, reducându-se, astfel, complicațiile transfuziei și sporind șansele de vindecare mai rapidă a pacientului.

Legiuitorul UDMR a mai adăugat, referitor la proiectul de lege adoptat, că, în calitate de inițiator al actului normativ, se așteaptă la rezultate favorabile în privința creșterii numărului celor care donează sânge în mod regulat. Se întărește astfel sentimentul de responsabilitate și solidaritate.

”Scopul nostru este de a crește numărul persoanelor care donează sânge în mod regulat, deoarece unele produse sanguine au un termen de valabilitate mai mic de 5-7 zile, ceea ce necesită o actualizare permanentă a stocului de sânge. Consolidarea sistemului poate juca un rol cheie și în cazul producerii unui accident major, situație în care trebuie coordonată și stimulată donarea de sânge”, a precizat deputatul UDMR.

Vass Levente a adăugat că donarea de sânge este în declin la nivel european, dar spre deosebire de alte țări europene în care asigurarea produselor sanguine necesare și utilizarea lor optimă nu a cauzat probleme în pofida reducerii numărului de donatori, în România, situația este inversă: dorința de a dona sânge scade, dar crește nevoia de sânge.

Legea va intra în vigoare din ianuarie 2020, după publicarea în Monitorul Oficial.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy