S-a scos la licitaţie publică proiectul de reabilitare a Spitalului Județean de Urgență Miercurea-Ciuc

0

Articol disponibil în: Magyar Română

19390889_1330993440288896_8714002407948551864_oSe va continua investiția realizată în proporție de optzeci la sută – Va fi revizuit proiectul cu privire la finalizarea lucrărilor de reabilitare la clădirea spitalului județean

În cursul toamnei acestui an se preconizează continuarea lucrărilor de reabilitare a corpului C al clădirii Spitalului Județean de Urgență Miercurea-Ciuc, după ce în data de 15 iunie, Consiliul Județean Harghita a scos la licitație publică proiectul revizuit al lucrărilor necesare în acest sens. Lucrările au fost oprite în urmă cu mai bine de doi ani, datorită neînțelegerii cu firma executantă – excluzând intervențiile la sistemul de ventilație și secția de terapie intensivă -, existând de asemenea și plângeri penale (finalizate prin neînceperea urmăririi penale).

Conform celor afirmate de președintele consiliului județean Csaba Borboly, readucerea în „linie dreaptă” a acestei investiții a fost posibilă după munca intensă a echipei din cadrul instituției, care a durat aproximativ un an. Numai inventarierea lucrărilor de către un expert, a durat aproximativ trei trimestre – au fost verificate lucrările din punct de vedere medical, static, al sistemului de electricitate și cel de încălzire.

„Îmi exprim regretul pentru această întârziere, însă este o realizare că am putut trece peste această problemă. Făcând un bilanț, putem constata că lucrările de reabilitare au fost realizate în proporție de optzeci la sută, mai trebuie finalizate lucrări de interior. Ceea ce este foarte important este ca pentru atribuirea lucrărilor de proiectare să se prezinte firme serioase, iar mai apoi și pentru executarea acestora. La baza tuturor lucrurilor stă înțelegerea reciprocă, adesea consiliul județean face pași suplimentari în acest sens, același lucru se așteaptă și de la firmele contractante”, a spus Borboly Csaba.

Termenul de depunere al ofertelor este data de 3 iulie 2017, luni, ora 15,00. Conform legislației în vigoare, perioada de evaluare a ofertelor este de 25 de zile, după comunicarea rezultatelor, în cinci zile se pot depune contestații. Doar după urmarea acestor pași se poate semna contractul, iar proiectarea lucrărilor trebuie să aibă loc în curs de 55 zile. Odată parcursă această procedură este posibilă demararea procedurii de achiziție publică pentru executarea lucrărilor.

Despre lucrările de revizuire puteți afla mai multe accesând pagina http://achizitiipublice.judetulharghita.ro/.

La Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc se depun eforturi, pe lângă cele de finalizare a investițiilor, și pentru îmbunătățirea atmosferei generale din cadrul instituției. Spitalul județean este o instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Harghita care prin demersuri ca asigurarea locuințelor de serviciu pentru medici, sprijinirea investițiilor și creșterea numărului de posturi, dorește să atragă cât mai mulți medici. Consiliul județean crește anual, începând din anul 2010, sprijinul acordat spitalului județean. În acest sens s-au alocat fonduri pentru reabilitarea secției de la Șumuleu Ciuc, celei de ambulatoriu, construirea de locuințe pentru medici. (vezi comunicatul emis în acest sens http://judetulharghita.ro/stiri/demersuri-in-vederea-reincadrarii-spitalului-de-la-miercurea-ciuc.html).

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy