Sebastian Victor Buzilă, noul președinte al Organizației Județene a PNL Harghita

0

Articol disponibil în: Magyar Română

18194823_1694670243882785_7352672136099438434_nNoul președinte al organizației județene PNL Harghita este Sebastian Victor Buzilă, care a ocupat în ultimii ani funcția de secretar general al organizației, el fiind votat, luni, de delegații prezenți la conferința de alegeri desfășurată la Miercurea Ciuc.

Sebastian Victor Buzilă are 40 ani, este la al doilea mandat de consilier local în municipiul Toplița și activează în mediul privat, conducând o firmă de expertiză contabilă.

El a fost votat de 79 dintre delegații prezenți, în vreme ce contracandidatul său, Adrian Ciobanu, a fost ales de 16 persoane. Fostul președinte PNL Harghita, Stelu Platon, primar al municipiului Toplița, nu a mai candidat și nici nu a putut fi prezent la conferința de alegeri.

Sebastian Victor Buzilă a declarat, într-o conferință de presă, că este onorat de încrederea acordată de colegii săi, a mulțumit fostei conduceri a organizației și a precizat că în timpul mandatului dorește să închege o echipă mult mai bună, mai funcțională, pentru ca la următoarele alegeri să crească numărul aleșilor locali liberali.

Referitor la comunitatea românească din județ, noul președinte PNL Harghita consideră o problemă faptul că, potrivit noii legi electorale, românii din zonă nu mai au șanse de a fi reprezentați în Parlament și nici nu vede o soluție de rezolvare a acesteia.1555292_787937311222754_491602872_n

Prezent la eveniment, candidatul la șefia Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, a declarat că obiectivul asumat de noua conducere județeană este ca PNL să devină cel mai puternic partid românesc din Harghita, dar consideră că trebuie să depășească granițele etnice, astfel încât orice român din județ, indiferent de etnie, să se simtă reprezentat.

‘Eu cred că PNL trebuie să depășească granițele etnice, întreg județul are nevoie de dezvoltare economică, are nevoie de investiții, are nevoie de programe de dezvoltare care să creeze oportunități locuitorilor județului. Cred că orice cetățean român de etnie maghiară poate să fie reprezentant de Partidul Național Liberal în programele sale, în acțiunea sa politică. (…) Obiectivul nostru este să devenim cel mai puternic partid românesc din județul Harghita (…) dar cred că putem să creștem ca și pondere electorală adresându-ne și cetățenilor români de etnie maghiară și prezentându-le soluțiile noastre pentru a crește cu adevărat șansele lor de a trăi mai bine’, a declarat Ludovic Orban.

Acesta a punctat faptul că liberalii harghiteni au nevoie de susținerea puternică a conducerii centrale, chiar dacă ‘numeric nu sunt foarte multe voturi de obținut aici’.

În cadrul ședinței de alegeri, au fost desemnați ca prim-vicepreședinți Marius Țepeluș, consilier local la Miercurea Ciuc, și consilierul județean Ion Proca. Aceștia au vorbit despre revitalizarea organizațiilor locale din orașele harghitene, dar și despre conectarea zonei Toplița, majoritar locuită de români, la proiectele generale ale județului.

Sursa:

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy