Șeful Bisericii Reformate Maghiare, factor cheie în grațierea controversată care a determinat demisia președintei Katalin Novak

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Șeful Bisericii Reformate Maghiare, Zoltan Balog, a fost identificat ca fiind persoana care a exercitat presiuni asupra președintei Ungariei, Katalin Novak, pentru a grația un bărbat condamnat pentru complicitate la mușamalizarea unui caz grav de abuz sexual asupra copiilor, relatează HotNews.ro, care citează presa maghiară.

Katalin Novak, Viktor Orban și Zoltan Balog, în timpul unui evenimentFoto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia

Conform surselor independente apropiate guvernului și cancelariei șefului statului, Zoltan Balog, liderul Bisericii Reformate Maghiare și fost ministru, a jucat un rol crucial în procesul de grațiere. O sursă apropiată președintei Ungariei a dezvăluit că în momentul în care a izbucnit scandalul grațierii, colegii lui Novak și membrii echipei prim-ministrului Viktor Orban i-au cerut lui Balog să ofere clarificări. Episcopul s-a apărat afirmând că decizia nu a fost luată de el în mod personal, însă unii membri ai conducerii bisericii au susținut grațierea bărbatului.

Decizia controversată a președintei Novak de a grația un condamnat pentru complicitate la abuzarea sexuală a copiilor a stârnit un val puternic de critici din partea partidelor de opoziție. Aceasta a condus în cele din urmă la demisia sa, în timp ce tensiunile politice au crescut în Ungaria.

Persoana grațiată anterior a fost director adjunct al unui orfelinat și a fost condamnat la peste 3 ani de închisoare, interzicându-i-se să lucreze cu tineri sub 18 ani timp de 5 ani. El a fost găsit complice al directorului căminului în mușamalizarea abuzurilor sexuale asupra copiilor.

Între timp, fostul director al căminului a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru abuzurile sexuale comise împotriva mai multor băieți minori între anii 2004 și 2016.

Această decizie a generat proteste ample împotriva lui Novak, care era cunoscută ca un aliat apropiat al premierului Viktor Orban și fostul ministru al familiei.

Într-un răspuns la controverse, premierul ungar Viktor Orban a anunțat că va propune modificări constituționale pentru a exclude posibilitatea grațierii pedofililor.

Katalin Novak, care în martie 2022 a devenit prima femeie care a ocupat funcția de președinte în Ungaria, a avut o carieră politică marcantă, ocupând diverse poziții în guvern și partid. A fost secretar de stat la Ministerul Familiei și Tineretului, ministru fără portofoliu al aceluiași minister și vicepreședinte al Fidesz.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy