Un bărbat din orașul Bălan, anchetat pentru deținerea neautorizată a unui pistol

0

Articol disponibil în: Magyar Română


La data de 9 februarie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita au efectuat o acțiune de control pe linia nerespectării regimului armelor şi al muniţiilor.

În timpul unei percheziții domiciliare la locuința unui bărbat în vârstă de 34 de ani din Bălan, polițiștii au depistat un pistol din categoria armelor neletale. Acesta nu avea autorizație pentru a purta, deține și folosi arme, conform legislației în vigoare.
Din primele verificări efectuate de către polițiști, s-a constatat că arma, de calibru 4,5mm, ar fi fost deținută ilegal, nefiind înregistrată în bazele de date ale Poliției Române. Astfel, polițiștii au ridicat pistolul în vederea continuării cercetărilor, pentru a stabili cu exactitate proveniența acestuia
.”, informează IPJ Harghita.

Conform sursei citate, polițiștii au demarat o anchetă sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor.

La această activitate, au participat criminaliști și luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Harghita.

Polițiștii reamintesc faptul că deținerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării se pedepsește conform articolului 342, alineatul 2 din Codul Penal, cu amendă sau cu închisoare de la 3 luni la un an.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy