Șofer din Harghita, implicat într-un accident mortal pe DN 15B, județul Neamț
Articol disponibil în:
Magyar
Română
Un bărbat din din Harghita a fost implicat marți, 29 august, într-un accident rutier produs pe DN 15B, în județul Neamț. Un bărbat din Târgu-Neamț a intrat cu autoturismul în TIR-ul condus de bărbatul din Harghita. Din nefercirie, în urma evenimentului rutier, a rezultat decesul bărbatului din județul Neamț.
„La data de 29 august a.c., în jurul orei 09:00 polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 15B, în localitatea Vânători-Neamț. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, un autoturism condus de un bărbat, de 58 de ani, din Târgu-Neamț, din direcția Pipirig spre Târgu-Neamț, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un TIR, condus de un bărbat de 45 de ani, din județul Harghita. Din nefercirie, în urma evenimentului rutier, a rezultat decesul bărbatului de 58 de ani.”, a informat insp. Ciofu Ramona, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.
În cauză se continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.


sursa foto: IPJ Neamț