Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Șofer din Tulgheș, depistat beat în trafic

La data de 15 martie 2021, în jurul orei 20:55, o patrulă de siguranţă publică, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza comunelor Tulgheş – Corbu, a efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism care circula pe D.J. 127.

Deoarece acesta nu a oprit, poliţiştii au procedat la urmărirea sa, iar pe strada Pârâul Marc l-au surprins oprind pe podul de acces al unei gospodării.

„În timpul legitimării conducătorului auto, a cărui identitate s-a constatat că este aceea a unui localnic de 31 de ani, poliţiştii au constatat că acesta emană halenă alcoolică, iar în urma testării sale, aparatul etilotest a indicat 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.”, a transmis IPJ Harghita.

Cel în cauză a fost condus la Spitalul de Psihiatrie Tulgheş, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, sens în care pe numele său a fost întocmit dosar penal.




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *