Timariu Cristina aduce în atenţia tuturor, legende şi tradiţii ale satului românesc

Articol disponibil în: Magyar Română

Cristina Timariu, cunoscuta păstrătoare de tradiţii şi mereu în căutare de tot ce este legat în special de ie, a găsit în satul Pintec, sat al comunei Tulgheş, ia de mireasă a bunicii lui Săndel Pop, apoi a urcat pe Ceahlău şi a descoperit legenda lui Stănilă, pe care o aduce în atenţia tuturor celor ce iubesc legendele satului românesc.

„Am găsit în lada de zestre a satului, mulțumită lui Săndel Pop, ia de mireasă a bunicii sale, am urcat apoi pe Ceahlău și am aflat legenda lui Stănilă, consăteanul nostru din Pintec, ne-am gândit iar la poveștile scrise cu acul pe o cămașă, la speranțele fetelor prinse în mărgele și la lacrimile de iubire țesute pe pânză. Fiecare ie are drumul ei, ia de astăzi, îmbracă legenda lui Stănilă, mort din iubire și a mamei lui, care n-a avut norocul să-și vadă feciorii înșirați.”(Timariu Cristina)

Povestea spune, că Stănilă era ultimul dintre cei cinci feciori ai unei femei din satul Pintec ( sat al comunei Tulgheş ). Stănilă era „nevârstnic”, iar fraţii săi muriseră înainte ca mama lor să-i vadă însuraţi.
„Li se spunea ai lui Stănilă, căci erau înalţi şi vânjoşi ca nişte stane de piatră. Îi mai rămăsese femeii doar un singur fecior care să-i aline bătrâneţile şi văduvia”, spune legenda.

Mezinul familiei s-a tocmit slugă la un arendaş grec, pe nume Hagi-Paraschiv, de pe moşia Hangu a mănăstirii Buhalniţa. Pentru că moştenise meşteşugul de la tatăl său, Stănilă a fost trimis să stea cu oile, dar avea şi el 20 de capete de ovine pe care le alăturase turmei grecului.

Arendaşul grec avea trei fete, iar Stănilă s-a îndrăgostit de cea mai mică dintre ele, dar nu îndrăznea să „ridice ochii spre odrasla bogatului grec”. Fata a făcut însă primul pas, în ciuda opoziţiei tatălul ei care nu voia să audă despre o astfel de relaţie.

Pentru a o îndupleca pe fata îndrăgostită, care plângea de dorul lui Stănilă, grecul a pus la cale o strategie care să-i taie avântul flăcăului.

„Îi ceru lui Stănilă să plece şi să facă avere, măcar atâta cât era zestrea fetei şi abia atunci va fi vrednic să-i fie ginere. Părăsi flăcăul curtea şi se întoarse în sătucul său, cu singura sa avere, cele 20 de oi. Urca adesea pe obcină, pe la Scaune şi prin Jgheabul Gardurilor până sus pe platoul Ceahlăului. Îşi pusese în cap să caute una dintre comorile despre care spuneau bătrânii că au fost ascunse pe Ceahlău şi s-a apucat de săpat undeva la capătul jgheabului, sub gardul de stânci ce se întindea până sus pe tăpşan”.

Povestea spune că Stănilă tot săpa, dar nu dădea de urma comorii. Când era cuprins de deznădejde, urca sus lângă oi, deasupra gardului de stânci şi se tot gândea cum să găsească un mijloc de înavuţire pentru a avea acces la mâna fetei grecului.

„Într-o zi, veni veste din sat că grecul îşi trimisese fata la Iaşi să se mărite cu negustor avut din neamul lor. De neputinţă şi de durere, Stănilă se aruncă de sus de pe stânci înspre gropile ce el însuşi le săpase. Până jos se zdrobi de stânci şi ajunse fără suflare”

Bătrâna mamă, văzând că fiul ei nu se mai întoarce acasă, deşi trecuse aproape o lună, a pornit pe urmele lui, spre Ceahlău. A găsit oile sus pe platou, iar ţipătul vulturilor bărboşi i-a arătat unde era hoitul. A strâns grămada de oase ce prinseră a se albi şi le-a urcat până la Fântâna Mitropolitului, unde le-a spălat cu apa sfinţită de pustnicii muntelui. Le-a îngropat lângă o stâncă ciudată aflată nu departe de izvor şi a pus o cruce la căpătâi. N-a mai coborât în sat, a rămas cu oile pe munte şi stâncile şi vietăţile Ceahlăului îi ştiau cu toate plânsul ei de mamă îndurerată. Dar, la o vreme, geamătul ei nu s-a mai auzit. I-au mai rămas doar lacrimile, care se scurg din stânca ce-a primit-o înăuntrul ei. Şi bătrâna mamă mai plânge şi astăzi, căci din stâncă se mai preling lacrimi. Oamenii i-au zis stâncii, ce semăna cu o babă, Piatra Lăcrămată, iar stâncilor, de pe care s-a aruncat feciorul ei, le-au spus Gardul lui Stănilă sau Stănilele.

Ie de mireasă, cusută la începutul anilor 1900, de bunica lui Săndel Pop din Tulgheș.

Sursa:Cristina Timariu;ceahlaupark.ro