Borboly Csaba: „Să nu facem economii pe seama situației copiilor și persoanelor aflate în dificultate „

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Ministrul Muncii Lia Olguța Vasilescu nu a putut să-i primească în audiență, în data de 20 septembrie pe președintele Consiliului Județean Harghita, Csaba Borboly și pe Elekes Zoltán, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita, însă reprezentanții județului au putut discuta cu secretarul general și colegii competenți din cadrul ministerului.
Borboly Csaba a ținut să menționeze că din păcate au fost direcționați către ministerul de finanțe, motivația fiind că încă nu a fost adoptată hotărârea guvernamentală cu privire la standardele bugetare actualizate.
Statul a mărit salariul angajaților din sistem, însă nu a asigurat surse financiare pentru acest demers, cheltuielile suplimentare ridicându-se lunar la un milion de lei.
„Nu trebuie să se facă economie pe seama copiilor și adulților aflați în situație specială. În vederea remedierii acestei situații este nevoie de o poziție politică fermă”, a declarat Borboly Csaba.
Elekes Zoltán a menționat că problema va deveni în scurt timp una națională, însă la nivel central, aceasta nu este percepută ca atare.
Cei 784 de angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita au înaintat în data de 18 septembrie o petiție către Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Ministerului de Finanțe prin care solicită actualizarea standardelor de cost pentru serviciile sociale prin Hotărâre de Guvern și alocarea fondurilor pe baza standardelor actualizate. La petiție au fost atașate și desene ale copiilor din sistemul de protecție.
Instituția întâmpină greutăți financiare nemaiîntâlnite până acum, și nu poate asigura nevoile elementare de ordin fiziologic ale beneficiarilor: fondurile pentru hrană, produsele de igienă personală, medicamentele necesare pentru persoanele cu dizabilități, îmbrăcăminte și încălțăminte, întreținere sunt epuizate, sau aproape epuizate. Din cauza bugetului redus, nu se vor putea asigura salariile și contribuțiile salariale ale angajaților pentru lunile următoare.
Direcția Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita a inițiat o grevă japoneză prin care dorește să atragă atenția guvernului asupra dificultăților pe care le întâmpină, Consiliul Județean Harghita a adoptat o hotărâre prin care se alătură inițiativei instituției subordonate (decizie luată în cadrul ședinței ordinare din luna septembrie). În cursul zilei următoare și angajații consiliului județean s-au alăturat grevei japoneze (din cele 19 milioane solicitate, direcției de asistență socială i s-au alocat 2,7 milioane, astfel este nevoie de continuare eforturilor).

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy