Bărbat inconștient găsit de jandarmii montani

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Bărbat inconștient găsit de jandarmii montani (2)Astăzi, 6 septembrie a.c, în jurul orei 11:30, o patrulă de jandarmerie din cadrul Postului de Jandarmi Montan Borsec, a găsit un bărbat căzut, aflat în stare de inconștiență.

 Pe timpul executării serviciului de patrulare, jandarmii montani au observat un bărbat căzut pe marginea unui drum forestier situat în apropierea comunei Capu Corbului, pârâul Cupelor. Acesta se afla în stare de inconștiență, astfel că a fost solicitat sprijinul colegilor de la SMURD Corbu, prin intermediul Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112. Până la sosirea colegilor, jandarmii montani i-au acordat acestuia primul- ajutor, reușindu-se astfel comunicarea cu acesta și stabilirea faptului că acesta este în vârstă de 43 de ani și locuiește în comuna Piatra Șoimului, județul Neamț.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Toplița în vederea efectuării unor investigații.Bărbat inconștient găsit de jandarmii montani (1)

 De menționat este și faptul că jandarmii montani sunt instruiți în domeniul acordării de prim- ajutor, atât prin intermediul cursurilor organizate la Centrul de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al Județului Mureș, cât și pe timpul cursurilor din cadrul Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia.

Pe lângă îndrumarea, informarea şi acordarea de asistenţă turiştilor şi persoanelor aflate în dificultate în zona montană, jandarmii unui post montan execută şi alte misiuni:

– menţin ordinea publică pe traseele turistice, în zona cabanelor din staţiunile montane;
– asigură ordinea publică în cazul desfăşurării unor spectacole, concerte, concursuri etc. în zona staţiunilor montane;
– previn şi combat fenomenul infracţional şi contravenţional din zona de responsabilitate;
– execută acţiuni de căutare, descoperire, identificare şi salvare a persoanelor care au suferit accidente, acordarea măsurilor de prim-ajutor şi transportul persoanelor la cea mai apropiată unitate sanitară.

INFORMARE,  RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICULBărbat inconștient găsit de jandarmii montani (3)

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy