Cauza exploziei de la pensiunea din Mădăraș: ”Dorel” a tăiat conducta de gaze fără respectarea normelor

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Potrivit ISU Harghita, astăzi la ora 11:34, prin dispeceratul integrat ISU-SAJ Harghita, a fost anunţată producerea unei explozii, neurmată de incendiu, la parterul unei pensiuni din staţiunea Harghita-Mădăraş.

La faţa locului s-au deplasat un echipaj (un ofițer și 5 subofiţeri) din cadrul Detașamentului de pompieri Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială de intervenţie şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Harghita.

La sosirea echipajelor, s-a constatat faptul că explozia nu a fost urmată de incendiu, însă, din nefericire, s-a soldat cu rănirea unei persoane. Victima, în vârstă de 47 de ani, cu arsuri minore, de gradul I şi II la nivelul feţei, a fost preluată de echipajul SAJ şi transportată la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

În momentul producerii deflagraţiei, în respectiva pensiune nu erau cazaţi turişti; a fost afectat parterul construcţiei, la nivelul tavanului, pereţilor despărţitori şi tâmplăria, pierderile materiale fiind evaluate la aproximativ 14.000 lei.

Cauza probabilă a exploziei a fost tăierea conductei de gaze fără respectarea normelor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy