Polițiștii harghiteni, în colaborare cu polițiști veniți din Ungaria, se vor asigura ca sărbătoarea Rusaliilor Catolice să se desfășoare în bune condiții

0

Articol disponibil în: Română

În fiecare an la Miercurea Ciuc se desfășoară unul dintre cele mai însemnate evenimente din Romania, la care participă mase mari de oameni.

Acesta este ocazionat de sărbătoarea Rusaliilor Catolice și presupune desfășurarea unui ceremonial religios la care participă atât cetățeni din țară, dar și din străinătate.

Ca de fiecare data, polițiștii sunt la datorie pe toată perioada desfășurării pelerinajului pentru ca, în întregul județ, traficul rutier să se desfășoare fluent, să asigure un climat optim de ordine și siguranță publică, dar și pentru a preveni și a combate situațiile nedorite.

În acest an, Inspectoratul de Poliție Județean Harghita a beneficiat de sprijinul unei delegații formată din opt polițiști din Ungaria, de la diferite structuri.

În dimineața zile de 18 mai 2024, aceștia au fost întâmpinați la sediul unității de către domnul Inspector Șef al Inspectoratului de Poliție Județean Harghita-Comisar șef de poliție Iordan Mircea Ștefan, iar după o scurtă ședință s-au deplasat la locul de desfășurare al evenimentului, din Miercurea-Ciuc.

În colaborare cu polițiștii harghiteni, colegii din Ungaria se vor asigura că nu vor exista evenimente neplăcute și vor veni în sprijinul cetățenilor care solicită ajutor, pentru ca oamenii să se poată bucura în voie de sărbătoarea Rusaliilor.

  • informații și foto furnizate de IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy