A fost prin șoferul care a intrat cu autoturismul într-o conductă de gaz la Cristuru Secuiesc. Polițiștii au avut o surpriză
Articol disponibil în: Magyar Română
Ieri un conducător auto care a intrat cu autoturismul într-o conductă de gaz la Cristuru Secuiesc, apoi a părăsit locul accidentului. Polițiștii l-au identificat și au descoperit că acesta avea 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 23.10.2019, în urma unor activităţi specifice de cercetare şi investigaţie, poliţiştii au identificat un bărbat de 31 de ani, din comuna Secuieni, bănuit de părăsirea locului accidentului produs pe strada Kriza Janos din oraşul Cristuru Secuiesc, în urma căruia a fost avariat gardul împrejmuitor al imobilului cu nr. 76 şi instalația de gaz amplasată pe acesta.
Cel în cauză a testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea poliţiştii au stabilit că, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, autoturismul i-a fost încredinţat spre a fi condus de către un consătean de 35 de ani.
Pe numele celor doi a fost întocmit dosar penal.
- IPJ Harghita