Aproape 300 de hectare vor fi împădurite în această primăvară de Direcţia Silvică Harghita

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Aproape 300 de hectare de teren forestier vor fi împădurite în această primăvară de Direcţia Silvică Harghita, la care se vor adăuga alte peste 100 de hectare care se vor regenera natural.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Harghita, ing. Szabo Istvan, a declarat, pentru Agerpres, că 62 de hectare se vor împăduri în fondul forestier de stat şi 229 hectare în fondul forestier privat, administrat prin contract de această instituţie.

Pentru împădurirea celor 291 de hectare de teren forestier se vor folosi 1.375.000 de puieţi, cel mai mare număr, respectiv peste 1.250.000 fiind produşi în pepinierele Direcţiei Silvice Harghita, iar restul fiind achiziţionaţi de la alte direcţii silvice din ţară.

Pe terenurile forestiere de stat sau private se vor planta cu precădere puieţi de molid, dar şi brad, larice, paltin de munte, pin sau fag.

Ing. Szabo Istvan a precizat că plantările au început deja pe suprafeţele din zona Ocolului Silvic Homorod, unde clima e mai caldă, urmând să se facă şi în celelalte ocoale silvice, respectiv Miercurea Ciuc, Topliţa, Borsec şi Tulgheş, atunci când vremea se va încălzi şi zăpada se va topi.

Împăduririle se fac de către firme specializate, atestate de Ministerul Mediului, cu care Direcţia Silvică a încheiat contracte.

În afară de aceste plantări, în acest an se vor regenera natural şi 136 de hectare de terenuri, „care urmează să devină păduri”, o suprafaţă de 47 de hectare fiind în fondul forestier de stat şi 89 de hectare în terenurile administrate de Direcţia Silvică.

Datele statistice arată că, începând din 1999, Direcţia Silvică a împădurit în judeţ o suprafaţă de peste 10 000 de hectare. Cele mai mari împăduriri, pe o suprafaţă totală de 3.000 de hectare, s-au făcut în anii 2000 şi 2001, când pădurile din Harghita au fost lovite de doborâturi masive de vânt.

Direcţia Silvică Harghita administrează o suprafaţă totală de circa 91 000 hectare fond forestier sau vegetaţie forestieră în afara fondului forestier, din care aproximativ 23 000 de hectare sunt proprietatea statului iar circa 68 000 hectare aparţin altor proprietari.

Sursa: voceatransilvaniei.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy