Când toată lumea e de vină că tu nu îți faci treaba: UCDMR și lipsa asumării în educația copiilor maghiari

Articol disponibil în: Magyar Română

O vorbă care circulă prin Ardeal, auzită de la frații maghiari spune cam așa: „Câte limbi vorbești, de atâtea ori ești om!”.

Un fenomen social se perpetuează de 30 de ani încoace în zonele locuite compact de maghiari, cam de când UDMR a decis că este mai sănătoasă segregarea școlară decât cunoașterea reciprocă: cunoașterea din ce în ce mai slabă a limbii române de către maghiarii din România. S-a văzut acest lucru, cel mai clar în zonele în care ei sunt numeroși, acesta fiind un pretext pentru decizia, la nivel local, de desființare a unor școli mixte (cu predare în ambele limbi), uneori printr-o așa-zisă comasare a acestora, într-una singură, cu predare exclusiv în limbă maghiară, alteori prin solicitarea, an de an a tot mai puține clase de limbă română, până la dispariția completă a acestora.

Care este situația de fapt?

Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România punctează anual problema rezultatelor slabe obținute de elevii maghiari la proba de limbă română, de la testările naționale și Bacalaureat, dând mereu vina pe altcineva decât pe cei care stopează accesul copiilor maghiari la cunoașterea limbii române. Anul acesta UCDMR arata că sub 40% dintre elevii de etnie maghiară au luat notă de trecere la examenul de limba română de la evaluarea națională și cere schimbarea radicală a modului de predare. Rezultatele foarte proaste de la clasa a VIII-a obținute anul acesta au făcut ca din nou profesorii maghiari să dea vina pe altcineva decât să caute vinovații în oglindă.

În ultimii ani, tot ce s-a cerut pe zona învățământului în limba maghiară de către UDMR s-a obținut: modificarea programei școlare pentru elevii care susțin anul acesta Evaluarea Națională, începută acum opt ani, în 2013, și nu în patru, cum transmite comunicatul UCDMR, manuale speciale, chiar și faptul ca orele de limba română să fie predate de cadre didactice care nu au specializare pe limba română. Nimic nu a fost de ajuns ca profesorii maghiari să recunoască evidența, și anume că singuri își sabotează munca și comunitatea. De actualitate, UCMDR solicită adoptarea unor metode de predare specifice limbilor moderne, în același timp cu formarea profesională de specialitate a cadrelor didactice care predau limba română la secția maghiară.

Dacă nu mai țin minte cei de la UCDMR, le reamintim că în anul 2018 nu au fost de acord cu o modificare legislativă care susținea predarea Limbii şi literaturii române la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale de către profesori cu studii superioare de specialitate, modificare realizată după declarațiile publice ale președintelui Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, care susținea că Ministerul Educației nu face nimic ca elevii maghiari să învețe limba română. Urmarea? UDMR nu a mâncat nici usturoi și nici nu i-a mirosit gura, iar ministrul de atunci al Educației, Valentin Popa, a demisionat.

Argumentul de atunci al profesorilor maghiari a fost că „exista prezumţia că acei învăţători/profesori care îşi desfăşoară activitatea la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale nu ar avea competenţele lingvistice şi profesionale corespunzătoare pentru predarea limbii române”. Or, iată că realitatea a demonstrat exact asta!

Cine este de vină?

Unde se află însă blocajele din sistem? Cine este responsabil pentru remedierea acestei situații, în condițiile în care, cadrele didactice ne arată că voință și inițiativă, din partea lor există?

Cei care ar sări însă, foarte simplu, să arate cu degetul, strigând cu furie că „statul nu face”, ar trebui mai întâi să înțeleagă că statul e reprezentat prin oameni. Mai clar, în situația de față, la nivelul Ministerului Educației există un departament, pentru învățământul în limbile minorităților, condus astăzi de Kallos Zoltan, care ar trebui să coordoneze o serie de specialiști, în elaborarea tuturor materialelor și instrumentelor necesare optimizării procesului de învățământ. Dar ce să vezi? De ani de zile, sau, numărat altfel – de generații întregi de elevi maghiari – în fruntea acestui departament sunt numiți reprezentanți ai UDMR, pentru care politica partidului – de segregare educațională (dar și culturală, administrativă, socială, etc.) este mai importantă decât binele comunității din care chiar ei provin, dovedind cât de ușor se uită principiile, sub mirajul promisiunilor politice. La fel, nici Inspectoratul Școlar Județean Harghita, condus tot de un membru al UDMR, Demeter Levente, nu pare să fie foarte interesat de modul în care copiii maghiari învață limba română, ci mai degrabă de cum să iasă inspectoratul mereu cu mâinile curate din această problemă perpetuă.

Au existat inițiative, uneori chiar ale autorităților locale maghiare și ale organizațiilor civice din zonele cu un număr mare de locuitori maghiari, de a-i învăța pe copii despre bogăția multiculturalității, despre beneficiile cunoașterii ambelor limbi, despre faptul că omenia nu ar trebui să cunoască bariere lingvistice, iar aceste inițiative au avut mare succes.

De altfel, vedem cu toții că politicienii maghiari din Ardeal vorbesc limba română foarte bine, ceea ce denotă faptul că au înțeles că aceasta este cheia succesului aici.

Cunoașterea limbii române este un drept, nu o obligație!

Nu este un secret că proba la limba română, de la examenele naționale, reprezintă o adevărată provocare atât pentru elevii maghiari, cât și pentru cadrele didactice care le predau această materie. Și asta, deoarece, potrivit declarațiilor unora dintre profesori, programa școlară de predare a limbii române la secția maghiară este dificilă și încărcată, astfel încât elevii, în loc să prindă drag de materie, încep să o considere o corvoadă. Iar acest lucru se perpetuează de la o generație la alta, elevii de azi devenind părinții de mâine incapabili să le explice, la rândul lor, propriilor copii niște noțiuni elementare le limbă română.

Iar dacă în clasele primare nu se creează o fundație a acestor cunoștințe, copiii vor ajunge în ciclul gimnazial cu o aversiune pentru limba țării în care trăiesc, așternându-se astfel bazele pentru niște viitori cetățeni, care consideră cunoașterea limbii de stat nu un drept, ci o dovadă de slăbiciune, ca și cum ar fi cedat în fața presiunilor acelora care îi oprimă, impunându-le să comunice altfel decât în limba maternă.

D.E.