Barajele construite de castori provoacă inundații în Harghita

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Înmulțirea excesivă a populației de castori creează probleme în Harghita, unde „barajele” construite de aceste aceștia obturează cursurile de apă și produc inundații, problema fiind greu de rezolvat întrucât sunt animale protejate.

Ultima situație de acest gen s-a înregistrat în urmă cu câteva zile, în localitatea Tușnadul Nou, autoritățile descoperind că inundațiile care au avut loc în zonă s-au produs din cauza unui baraj construit de castori, care a împiedicat scurgerea apei.

Șeful Serviciului pentru Situații de Urgență din comuna Tușnad Sat, Korodi Antal, a declarat pentru AGERPRES că în urma unei ploi torențiale a crescut debitul pârâului Mitaci și, din cauza unui baraj construit de castori, apa nu a mai putut circula, a ieșit din matcă și a inundat 21 de gospodării, 14 hectare de fânețe și 2,5 kilometri de drum comunal.

Autoritățile au luat decizia să distrugă barajul, prevederile legale permițându-le să facă acest lucru doar dacă există situații de urgență, sunt inundate gospodării, terenuri agricole și sunt puse în pericol viețile oamenilor.

Korodi Antal spune că trebuie găsită o soluție pentru rezolvarea problemei, chiar dacă este vorba de un animal protejat, pentru că ‘oamenii fac legile, iar omul e mai presus de animale’.

La rândul său, inginerul șef Darvas Janos de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Harghita a declarat pentru AGERPRES că, în ultimii ani, în urma înmulțirii excesive a castorilor și datorită faptului că sunt animale protejate, apar probleme din cauza barajelor pe care aceștia le construiesc, cu precădere pe cursurile de apă înguste.

Specialistul SGA a punctat că, în urmă cu câțiva ani, s-a derulat un proiect de populare cu castori a cursurilor de apă, dar nu s-a realizat un studiu de impact pentru a se stabili efectele înmulțirii excesive a acestor animale, care nu prea au dușmani naturali.

Potrivit acestuia, soluția ar fi să se populeze afluenții neamenajați, care sunt în afara zonelor de locuit și castorii trebuie opriți să avanseze pe Olt, dar că, deocamdată, toate demersurile făcute în acest sens nu au avut succes.

Primăria Tușnad Sat a depus o solicitare la Agenția de Protecția Mediului, pentru acordarea de despăgubiri, ținând cont că este vorba de un animal protejat, documentația urmând să fie trimisă Ministerului Mediului.

Autoritățile din Harghita au semnalat în numeroase rânduri faptul că aceste animale creează baraje pe cursurile de apă, care pot provoca inundații sau că vizuinele pe care le fac în digurile de apărare duc la scăderea rezistenței acestora, dar, până în prezent, nu s-au găsit soluții.

Sursa: agerpres.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy