Camion răsturnat la ieșire din Miercurea Ciuc spre Delnița

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Pompierii harghiteni  au intervenit luni, 7 iunie, în jurul orei 22:30, la ieșire din Miercurea Ciuc spre Delnița, unde un camion s-a răsturnat, iar șoferul a rămas încarcerat în interior.

„La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Sunt scurgeri de carburant din rezervorul camionului.”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Harghita.

Din fericire, la sosirea echipajelor de intervenție, nu s-a impus descarcerarea șoferului, acesta fiind asistat medical la fața locului. Ulterior a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc.
Pompierii au asigurat măsurile PSI la locul accidentului și sablarea carosabilului.

sursa foto: ISU Harghita

Actualizare IPJ Harghita:

La data de 07 iunie 2021, în jurul orei 22:30, un bărbat de 68 de ani, din judeţul Bacău, în timp ce conducea o autoutilitară cu semiremorcă pe D.N. 12/A, dinspre comuna Frumoasa către municipiul Miercurea-Ciuc, într-o curbă la stânga a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă a drumului și a intrat în coliziune cu un copac pe care l-a smuls din rădăcini, apoi s-a răsturnat.

În momentul producerii accidentului, din care a rezultat rănirea conducătorului auto, acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy