Centrul de gestionare a deșeurilor inaugurat la Remetea

0

Articol disponibil în: Magyar Română

logosor-egyesReprezentanți de rang înalt ai instituțiilor guvernamentale, parlamentari, printre care Borboly Csaba -președintele Consiliului Județean Harghita, respectiv primarii mai multor localități din județul Harghita au fost prezenți la ceremonia de inaugurare a centrului de gestionare a deșeurilor din Remetea, construit în cadrul proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Harghita (SMID), implementat de Consiliul Județean Harghita. Evenimentul a reprezentat și punctul final al proiectului SMID.
„Vreau să îi felicit pe toți cei care au ajutat în implementarea proiectului” – acesta a fost mesajul de întâmpinarea al lui Laczkó Albert Elemér. Primarul comunei Remetea a subliniat că în cadrul acestui proiect comuna a lucrat în parteneriat cu Consiliul Județean:
„Partea grea acum începe, sistemul de gestiune a deșeurilor trebuie să funcționeze ! Suntem interesați să aplicăm standarde înalte în cadrul dezvoltării întregului sistem, comuna poate fi partener numai cu un management de calitate. Ne-am angajat în acest lucru, și ne așteptăm la aceeași atitudine din partea celor implicați” – a precizat edilul comunei Remetea. În continuare parlamentarul Borbély László, fost ministru al protecției mediului, a vorbit despre faptul că pentru constuirea sistemelor de gestiune a deșeurilor din țară s-au cheltuit între 2007-2013 în jur de 1,5 miliarde de euro din fonduri UE, și tot atât se va cheltui și în următorii ani. „Aș dori să-i felicit pe toți cei care au realizat acest proiect. În următoarea perioadă se va pune în aplicare un sistem integrat de gestiune a deșeurilor din județ, în cadrul căruia trebuie să informăm populația despre faptul că fără atitudinea lor pozitivă și proactivă sistemul nu poate să funcționeze” – a explicat Borbély. În continuarea evenimentului László Anna, din partea Agenției de Protecție a Mediului Harghita, a citit mesajul directorului agenției naționale, Ioan Ghergeș.
După acest moment a fost rândul senatorului Tánczos Barna să țină o scurtă alocațiune. „Trei elemente importante doresc să subliniez cu această ocazie. Mai întâi, țin să felicit consiliul județean pentru că și-a făcut treaba. Acum urmează etapa a doua, care trebuie să fie o exploatare eficientă . Al treilea lucru pe care vreau să-l menționez este bucuria pe care o am în momentul în care văd că din această industrie, care există pe plan mondial în legătură cu managementul deșeurilor, și județul Harghita își ia partea. Sper să ne putem integra în acest trend de exploatare eficientă a deșeurilor reciclabile” – a precizat senatorul. În încheiere președintele Consiliului Județean Harghita a vorbit despre importanța proiectului implementat de către instituția condusă de el. Edilul județului a ținut să evidențieze atitudinea pozitivă a locuitorilor din Remetea, fără care proiectul nu s-ar fi putut realiza. „Aici am depus un efort comun, iar dumneavoastră așteptați, pe drept, ca serviciile oferite de sistemul județean de management al deșeurilor să fie acceptabile pentru populație. De aceea noi ne-am luptat și ne-am reunit forțele, ca să nu vină un intreprinzător de undeva, și să ne scoată banii din buzunar. Ideea principală este aceea de a rămâne mai mulți bani în buzunarul cetățeanului. Nu vrem profit pentru operator, și nici pentru județ, noi nu vrem bani în plus din partea cetățenilor în forma unor taxe și impozite suplimentare. Noi dorim ca oamenii să poate să-și planifice mai bine propriile bugete” – a spus Borboly. Președintele consiliului a subliniat faptul că nu trebuie să se întâmple ca în județul Cluj, unde o familie plătește aproape un salariu mediu pentru acest serviciu. „Noi vrem taxe și servicii pentru buzunarul Hargitenilor. De menționat faptul că trebuie schimbată și mentalitatea oamenilor și a politicienilor. Noi putem să oferim multe exemple pozitive în acest sens” – a declarat președintele consiliului județean. Complex construit conform celor mai înalte standarde. În cadrul proiectului amintit a fost construită prima celulă de depozitare a gunoiului cu o capacitate de 450.000 m3, în care se pot depozita 337.500 tone de deșeuri, care va deservi locuitorii județului Harghita aproximativ 6,25 de ani. Evacuarea levigatului este asigurată de un sistem de siguranță. A fost construit sistemul de ardere a biogazului, care are o
capacitate de 600 m3/h ardere și totul este efectuat la o temperatură de 1000 de Celsius. Au fost finalizate lucrările de execuție ale clădirii administrative aferente, ale garajelor, ale sistemelor de apă, apă pluvială și curent electric și ale canalizării. Depozitul de deșeuri final dispune și de un laborator modern, de o stație meteo, de un sistem de comunicare internă, de o stație de carburanți și de o spălătorie. Au fost achiziționate utilajele pentru manevrarea și compactarea deșeurilor (încărcător frontal, buldozer, camion echipat cu cârlig, autovehicul pick – up, echipament independent de igienizare a suprafeţelor exterioare și interioare).
Parte integrantă a complexului de la Remetea este și centrul de sortare a deșeurilor și stația de compostare. În cadrul lucrărilor s-a construit hala pentru stația de sortare a deșeurilor, având 3800 metri pătrați. Ca utilajele ale stației de sortare au fost achiziționate: benzi de transportare, cabine de sortare manuale, sistem de desfăcător saci, escavator, etc. Suprafețele de lucru ale stației de compostare au fost asfaltate fiind construite sistemele de aerare grămezi și de evacuare a levigatului. Au sosit utilajele stației de compostare: escavatoare, camioane, containere de mare capacitate, bandă de sortare, sistem de tocător, sită cu tambur rotativ, mașină de întors brazde, mașină de înfășurat / desfășurat membrane. A fost construit depozitul compostului pregătit și hala pentru depozitarea temporară a compostului.
Lucrările de la complexul Remetea au fost executate de către consorțiul format din Hidroconstructia SA din Cluj Napoca și Secvision Business Solutions SRL din București.
Valoarea totală a investiției se ridică la 72.190.435,32 lei TVA inclus.

Despre proiectul SMID în general

Consiliul Judeţean Harghita a semnat în luna octombrie a anului 2013 contractul de finanţare pentru proiectul de management integrat al deşeurilor în judeţul Harghita. Valoarea fără TVA a proiectului este de aproximativ 164 milioane de lei, finanţat în proporţie de 70,5% din fonduri europene, 14,2% din fonduri de la bugetul de stat, iar în proporție de 15,3% din fonduri de la bugetul Consiliului Județean Harghita. Proiectul reinventează întregul proces al managementului deşeurilor în întregul judeţ, de la colectare până la depozitarea finală.
Scopul proiectului este Implementarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor în judeţul Harghita. Reducerea numărului depozitelor de deşeuri neconforme în acord cu normele Uniunii Europene.Îmbunătăţirea atât a calității vieţii, cât şi pe cea a mediului în judeţul Harghita. Proiectul se implementează în toate localitățile județului, în afară de municipiul Odorheiu-Secuiesc.
Proiectul implică în mod direct 11 localități din județ, indirect însă întregul județ va beneficia de rezultatele acestuia, excepție făcând Odorheiu Secuiesc, precum și câteva localități limitrofe.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy