Două persoane au încălcat măsura izolării: câte 5.000 de lei amendă și vor sta în carantină pe cheltuiala proprie

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: IPJ Harghita

Două persoane care au încălcat măsura izolării au fost sancționate contravențional cu amendă de câte 5.000 de lei și vor achita câte 300 de lei în fiecare zi timp de două săptămâni, căci vor sta în carantină pe cheltuiala proprie

Alte 62 de persoane au fost sancționate cu amenzi de aproape 100.000 de lei, în numai câteva ore în zona Odorheiu Secuiesc, în urma unei acțiuni cu forțe mărite.

La data de 06.04.2020, în intervalul orar 12:00 – 17:00, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita a fost executată o acțiune cu forțe mărite, în zona bazinului Odorheiu Secuiesc, pentru verificarea respectării obligațiilor prevăzute de ordonanțele militare aflate în vigoare.

La aceste ample activități au participat 49 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, 10 polițiști locali din cadrul Poliției Locale Odorheiu Secuiesc, 3 jandarmi și 4 cadre MApN.

În cadrul măsurilor specifice desfășurate, au fost legitimate 910 persoane și au fost verificate 217 vehicule.

Ca urmare a constatărilor de încălcare a prevederilor ordonanțelor militare în ceea ce privește circulația persoanelor, au fost aplicate 64 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 96.485 de lei.

De asemenea, au fost verificate peste 140 de persoane aflate în izolare la domiciliu, iar în cazul a două dintre acestea a fost constatată nerespectarea măsurii, motiv pentru care acestea au fost sancționate contravențional, cu amendă de câte 5.000 de lei.

Totodată, ambele persoane au fost introduse în carantină sub pază, unde vor rămâne în următoarele 14 zile pe cheltuiala proprie, ceea ce înseamnă că fiecare va avea de achitat încă 4.200 de lei.

Atragem atenția că respectarea prevederilor legale nu este opțională, sens în care asemenea acțiuni vor fi organizate și în perioada următoare, în vederea asigurării unui climat optim de legalitate și de sănătate.

 

  • IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy