Două persoane au fost reţinute în urma perchezițiilor din Miercurea Ciuc. Un elev a fost prins cu canabis în şcoală

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Harghita au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a două persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

„În cauză, s-a reținut faptul că, pe parcursul anului 2022, inculpații, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, au comercializat droguri de risc și substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive către consumatori, inclusiv minori, din județul Harghita.
Măsurile au fost dispuse după ce, unul dintre inculpați a fost prins în flagrant de către organele de cercetare penală în momentul în care a comercializat cantitatea de aproximativ 5 grame de canabis.
Pe parcursul acțiunii, un minor a fost depistat, în incinta unității de învățământ în care este înrolat, având asupra sa circa un gram de canabis.
Activitățile au fost urmate de punerea în aplicare a 19 mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului Miercurea Ciuc, în urma cărora au fost identificate și ridicate circa 70 de grame canabis și 10 grame NPS ( „Kristal”) , comprimate de Xanax, 5 grindere și mai multe cântare de precizie , terminale mobile și suma de 3700 lei, 14 persoane fiind conduse la audieri.”, se arată într-un comunicat al  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Harghita.

Percheziţii au fost efectuate de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Harghita împreună cu cei ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş şi cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Harghita, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy