Echipajul Școlii Gimnaziale ,,Sfântu Ilie” din Toplița, rezultate deosebite la concursul „Cu viaţa mea, apăr viaţa!”

0

Articol disponibil în: Română

Duminică, 15 mai,  comuna Plăieșii de Jos a fost gazda desfășurării etapelor judeţene ale concursurilor şcolare „Prietenii pompierilor” şi „Cu viaţa mea, apăr viaţa!”

La startul competiţiilor, organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita şi cu sprijinul Primăriei și Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Plăieșii de Jos, s-au aliniat 14 echipaje.

La concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea, apăr viaţa!”, proba teroretică a constat în rezolvarea unui chestionar cu 15 întrebări din domeniul protecţiei civile. Apoi, concurenţii au trebuit să demonstreze că ştiu să acorde primul ajutor în caz de dezastre, să folosească mijloacele de protecţie individuală, să cunoască măsurile de protecţie, comportare şi intervenţie adecvate factorilor de risc generatori de situaţii de urgenţă, în cadrul probelor „Transportul asistat al unei persoane accidentate, aşezată pe targă, pe distanţa de 50 m” şi „Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat”.

Printre participanții la concursul „Cu viaţa mea, apăr viaţa!” s-a aflat și echipajul Școlii Gimnaziale ,,Sfântu Ilie” din Toplița, care s-a întors încărcat de premii.

Astfel, echipajul Școlii Gimnaziale ,,Sfântu Ilie” din Toplița, format din elevii Pop Cristian, Platon Dragoș Ilie, Lascu Adelin Ionel și  Clinceag Amalia Elena, coordonat de prof. Truța Anca Maria, a obținut următoarele rezultate:

  • Locul 1- Clasament General
  • Locul 1- Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat
  • Locul 2: Transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 m

„Concursul a dezvoltat capacitatea de percepţie a protecţiei civile și a format spiritul de solidaritate, munca în echipă şi implicarea tuturor copiilor în cadrul activităților desfășurate.”, a precizat prof. Truța Anca Maria.

În cadrul festivității de premiere, câştigătorii au fost răsplătiţi pentru eforturile lor cu premii constând în diplome, cupe, plachete, statuete și medalii, acordate de către organizatori și Asociația Profesională a Pompierilor Voluntari din județul Harghita.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy