Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Harghita/Titularizare 2021: Notele profesorilor înainte contestații

Sajnos ennek a bejegyzésnek csak Román nyelvű változata van. A megtekintő kényelméért az alábbi tartalom alternatív nyelven jelenik meg. Rákattinthat a linkre az aktív nyelv módosításához.

Rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2021 (înainte de înregistrarea contestațiilor) au fost publicate astăzi, 27 iulie, ora 10:00, pe pagina web dedicată, titularizare.edu.ro.

În județul Harghita, 47,6% dintre candidați au luat note între 7 și 9,99. Anul acesta, au fost înregistrate cinci note de 10  (zece) la proba scrisă.

Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), în județul Harghita au fost 557 de candidați prezenți la proba scrisă, dintre care:

  •  5 candidați au primit note de 10
  • 265 de candidați au primit note între 7 și 9,99
  • 197 de candidați au primit note între 5 și 6,99
  •   90 de candidați au primit note între 1,01 și 4,98

Rezultatele cadrelor didactice din Harghita pot fi vizualizate AICI.

Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 27 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 28 iulie, până la ora 12:00. Contestaţiile pot fi transmise si prin e-mail, după afişarea rezultatelor, până în data de 28 iulie, ora 12:00. Rezultatele finale se afișează în data de 3 august la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Proba practică și inspecția la clasă au fost eliminate pentru anul în curs prin OUG nr. 70/2020, aprobată prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 4 – 5 august.




Vélemény, hozzászólás?

Az e-mail-címet nem tesszük közzé. A kötelező mezőket * karakterrel jelöltük