IJJ Harghita – măsuri de ordine publică prilejuite de celebrarea Rusaliilor Catolice la Miercurea-Ciuc

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Efective mărite de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureș și din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita, vor fi prezente în perioada 16-20 mai 2024 la Miercurea-Ciuc, județul Harghita pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică la manifestările religioase prilejuite de sărbătoarea ,,Rusaliilor Catolice 2024”.

Sprijiniți de polițiști, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita și pompieri, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Harghita, jandarmii vor acționa pentru protecția persoanelor participante la pelerinaj la care, an de an, este prezent un număr mare de credincioși. Echipajele vor fi prezente pe traseele pelerinilor, în apropierea Catedralei Franciscane din municipiul Miercurea-Ciuc, în zona gărilor și autogărilor, dar și pe dealul Șumuleu Mic.

Echipajele de jandarmi vor lua măsuri pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, pentru contracararea oricăror manifestări care nu au legătură cu scopul urmărit de către organizatori. Scopul Jandarmeriei este de a asigura ordinea publică, liniştea şi siguranţa creştinilor care aleg să-şi petreacă în rugăciune acest sfârşit de săptămână.

Pentru ca manifestarea religioasă să se desfășoare în siguranță, IJJ Harghita recomanda participanților:
• să respecte indicațiile organizatorilor și ale oamenilor legii, indicații menite să-i protejeze;
• să manifeste atenție sporită asupra modului de păstrare a bunurilor proprii în zonele aglomerate;
• să-și asigure corespunzător autovehiculele parcate;
• să acorde o atenție sporită celor mici, care se pot rătăci, cu ușurință, în mulțime.

ATENȚIE! Prezența sporită a jandarmilor este menită să asigure siguranța dumneavoastră, astfel în cazul în care sunteți martorii unor fapte antisociale, solicitați ajutorul celui mai apropiat echipaj de jandarmi sau apelați 112!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy