ISU Harghita: Dinamica misiunilor din ultimele 48 de ore (22-23 mai)
Articol disponibil în: Magyar Română
În ultimele două zile, 22-23 mai a.c., la nivel județean, pompierii militari harghiteni au gestionat 19 intervenții în diferite situații de urgență. Echipajele SMURD au asistat medical 2 copii și 16 persoane adulte în cele 18 solicitări pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
În după-amiaza zilei de luni, în jurul orei 16:00, un echipaj al Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc a fost alertat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism parcat, pe strada Kányádi Sándor, din municipiu. La sosirea forțelor de intervenţie, incendiul se manifesta la instalația electrică la compartimentul motor, existând riscul extinderii la întregul autovehicul. Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul în aproximativ 20 de minute, împiedicând propagarea acestuia şi limitând astfel efectele negative ale evenimentului. În urma producerii incendiului, provocat, cel mai probabil, de un conductor electric defect, a ars instalația electrică și s-a degradat scutul din plastic al compartimentului motor.
Pentru a preveni incendiile auto, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
- verificaţi instalaţia electrică;
- asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
- verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
- nu faceți improvizații la instalația electrică;
- verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.
Tot în această perioadă, la nivelul județului nostru, au fost transmise 12 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT privind prezența animalelor periculoase (urși) în localitățile: Vărșag (2), Dealu (2), Sărmaș (4), Sub Cetate (2) și Sândominic (2). Concomitent cu misiunile desfășurate, pompierii harghiteni acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin operaționalizarea unor tabere mobile în localități din zona de frontieră, transport persoane și ajutoare materiale.
În continuare, pompierii salvatori rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
- COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAŢII PUBLICE