Mesajul prefectului județului Harghita, Andrei Jean-Adrian, cu ocazia Zilei Naţionale a României

0

Articol disponibil în: Magyar Română

,,Este o zi de mare însemnătate pentru istoria noastră, în care poporul român aduce un omagiu celor care au desăvârşit, prin patriotismul şi jertfa lor unirea românilor.
Prin construirea României Mari, românii au realizat că importanţa construcţiei statului român stă în edificarea instituţiilor puternice şi profesioniste, cele care devin pilonii de forţă ai oricărei organizări statale.
Tot astfel, realizăm şi noi astăzi, în contextul construcţiei europene, necesitatea edificării instituţiilor statului de drept, garanţia democraţiei în România, a orientării strategice a statului român, a integrării noastre depline într-o Europa Unită.
Poate 1 Decembrie e ziua care ne poate reaminti ce ne uneşte, ceea ce este important şi trebuie să aibă continuitate. Acelaşi gând îl am faţă de toţi cetăţenii judeţului, oriunde s-ar afla şi trăi ei, dar simţind româneşte şi bucurându-se de Ziua Naţională a ţării lor.
Să cinstim însemnele naţionale, drapelul României şi să nu ne fie teamă şi ruşine să le arborăm, pentru că pentru ele şi-au dat viaţa înaintaşii noştri, ca noi, astăzi să fim împreună. LA MULŢI ANI ROMÂNIA!”

15241961_10211078956587439_1872094329526205215_n

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy