„Nu putem lăsa ca birocrația să desființeze întreprinderile locale”

0

Articol disponibil în: Magyar Română

„Nu putem lăsa ca birocrația să desființeze întreprinderile locale”, a declarat deputatul UDMR, Korodi Attila, în conferința de presă susținută azi, 4 aprilie, la Miercurea Ciuc. Politicianul a declarat că numeroși agenți economici au semnalat, în perioada recentă, aspectele negative ale măsurii instituite de ANAF, potrivit căreia reprezentanții întreprinderilor mijlocii cu sediul în Regiunea de Dezvoltare Centru – județele Harghita, Covasna, Mureș, Sibiu, Brașov și Alba – sunt obligate să se deplaseze la Direcția Financiară din Brașov, pentru a-și derula activităţile legate de impozitare, taxare şi trezorerie.

Ceea ce înseamnă că, pentru obținerea unei simple adeverințe, antreprenorii din Miercurea Ciuc trebuie să parcurgă 200 de km.

Un alt exemplu în acest sens este și faptul că pentru înscrierea unui autovehicul pe activele societății este necesară, de asemenea, deplasarea la Brașov. Însă, având în vedere că procedura amintită trebuie corelată și cu cea a Poliției Române, respectiv a ANAF, înscrierea poate dura chiar și 45 de zile.

„În context local, întreprinderile mijlocii sunt cele care creează cele mai multe locuri de muncă, însă centralizarea administrării financiare a acestora le îngreunează situația, astfel că, în cazul multora, se ajunge la încetarea activității sau la mutarea întreprinderii în străinătate. Acest lucru trebuie să îl stopăm, deoarece atrage după sine desființarea masivă a locurilor de muncă”, a precizat deputatul UDMR adăugând că va organiza, miercuri, împreună cu senatorul Tánczos Barna, o întâlnire la București, la care vor fi invitați toți parlamentarii din Regiunea de Dezvoltare Centru, indiferent de apartenența politică,  în vederea unei intervenţii comune cu reprezentanţii întreprinderilor mijlocii cu privire la revenirea asupra deciziei ANAF.

Deputatul UDMR Korodi Attila a declarat că, poziţia comună  a coaliţiei parlamentarilor din Regiunea de Dezvoltare Centru și reprezentanţii întreprinderilor mijlocii  va fi prezentată Guvernului, Ministerului Finanţelor şi ANAF în luna mai.

Deputatul UDMR a vorbit, de asemenea, și despre declarația ministrului Finanțelor, Anca Dana Dragu, de săptămâna trecută, în Parlament. Ea explica necesitatea centralizării prin faptul că antreprenorii mijlocii influențează în mod subiectiv funcționarea Direcției de Finanțe Publice. ”O astfel de atitudine și declarație, venită din partea unui ministru tehnocrat care activase și la Bruxelles, este inacceptabilă și extrem de regretabilă”,  a conchis Korodi.

Editat de Biroul de Presă al UDMR

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy