”Nu schimbăm regulile jocului cu puțin timp înaintea alegerilor”

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Nu schimbăm regulile jocului cu puțin timp înaintea alegerilor – este declarația președintelui Kelemen Hunor referitoare la eventualitatea modificării legii electorale

Poziția UDMR rămâne neschimbată în privința alegerii primarilor într-un singur tur de scrutin. Continuăm să susținem varianta adoptată anul trecut de Parlament, cu o largă majoritate de voturi, inclusiv cel al politicienilor de la PNL – a declarat Kelemen Hunor, după consultările avute cu premierul Dacian Cioloș.

„ Poziţia noastră este constantă, fermă, şi, fiind vorba despre nişte principii, nici nu considerăm că trebuie să schimbăm această poziţie pentru că e dorită dintr-o parte sau dintr-o altă parte”, a declarat Kelemen Hunor. Președintele UDMR a adăugat totodată, că, deși a existat posibilitatea modificării legii electorale, la vremea aceea, PSD și PNL au fost unanim de acord, să susțină alegerea primarilor într-un singur tur.

Kelemen Hunor a mai precizat că, potrivit deciziei Curții Constituționale cu un an înaintea organizării alegerilor, nu pot fi efectuate modificări la legea electorală. „Dacă nu suntem în stare să înțelegem, că există principii care nu pot fi în permanență schimbate, ajungem să creăm precedente periculoase. Dacă în momentul de față acceptăm să modificăm din mers regulile jocului, ce garanție există, că nu se va proceda în aceeași manieră și cu câteva zile înaintea alegerilor locale sau parlamentare?”, a subliniat președintele UDMR.

Liderul Uniunii este de părere că acele compromisuri care, pe termen lung, pun în umbră statul de drept sau funcționarea Parlamentului sunt inacceptabile și de nepermis. „Ceea ce contează cu adevărat este dacă suntem sau nu capabili în adoptarea legilor, loialitatea față de valorile fundamentale ale statului de drept, și nicidecum nu este important cine pierde sau câștigă în urma organizării alegerilor în unul sau două tururi de scrutin”, a subliniat Kelemen Hunor poziția UDMR.

Editat de Biroul de Presă al UDMR

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy