Operațiune împotriva traficului de droguri în Harghita: trei persoane au fost reținute (FOTO)

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Harghita, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

La data de 27 iunie 2024, una dintre persoane a fost prinsă în flagrant delict, în municipiul Odorheiu Secuiesc, în timp ce ar fi comercializat o cantitate de droguri de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal), procurată de la o altă persoană cercetată în cauză.

Din probatoriul administrat a reieșit faptul că persoanele cercetate ar fi deținut, intermediat și vândut, în mod repetat, droguri de mare risc sub formă de cristal către consumatori, din Odorheiu Secuiesc și localitățile învecinate.

În urma prinderii în flagrant delict și a perchezițiilor domiciliare efectuate în aceeași zi, au fost descoperite și ridicate aproximativ 60 de grame de cristal (3-CMC, drog de mare risc), mai multe plicuri cu urme de substanță, un cântar electronic de mare precizie cu urme de substanță, mai multe obiecte folosite la consumul de droguri, o sumă de bani în lei, peste 160 de pliculețe tip zipp-lock fără conținut, precum și alte mijloace de probă.

La data de 28 iunie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Harghita au dispus reținerea a 3 persoane, pentru 24 de ore.

Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Harghita a dispus arestarea preventivă a două dintre persoanele reținute, conform propunerii formulate, iar față de a treia persoană, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Harghita luând măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita.

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

  • informații și foto furnizate de IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy