Persoanele izolate la domiciliu, verificate de polițiști în Odorheiu Secuiesc, Toplița și Gheorgheni

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: IPJ Harghita

În ultimele 24 de ore, efectivele IPJ Harghita și cele ale Poliției Locale (Odorheiu Secuiesc, Toplița și Gheorgheni) au efectuat verificări la 498 de persoane izolate la domiciliu.

În cursul perioadei au fost aplicate 170 de sancțiuni contravenționale, din care 3 pe linie economică și 167 pentru nerespectarea interdicțiilor de circulație, în cuantum total de 234.500 de lei.

A fost întocmit un dosar penal, la Gheorgheni, pentru fals în declarații, în contextul în care un echipaj de poliție a depistat o persoană care a prezentat o adeverință emisă de angajator, iar în urma verificărilor a rezultat că aceasta nu figurează în baza de date REGES.

De asemenea, în cursul zilei, personalul IPJ Harghita a realizat împreună cu IJJ Harghita, însoțirea unei coloane (1 auto/3 persoane.).

Au fost executate 10 acțiuni punctuale, la care au participat 131 de politisti cu 45 de autospeciale. Au fost legitimate 1.036 de persoane și au fost verificate 471 de autovehicule, potrivit IPJ Harghita.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy