La data de 29 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară în localitățile Gălăuțaș, Sânmartin și municipiul Toplița.
Potrivit IPJ Harghita, în urma acestor controale au fost depistate și confiscate 32 de kg. de articole pirotehnice, din categoriile F2 și F3, deținute fără drept în vederea comercializării, de către doi bărbați.
Se efectuează cercetări pentru operațiuni cu articole pirotehnice fără drept în cadrul a două dosare penale întocmite pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive.
La activități au participat polițiști de ordine publică, criminaliști, luptători de la Acțiuni Speciale și de la Combaterea Crimei Organizate.