Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Poliţiştii au găsit canabis asupra unui tânăr din comuna Zetea, care a refuzat să plece dintr-un bar şi a devenit agitat, ba chiar violent

Foto: Accent Montreal

 

La data de 06 iulie 2020, în jurul orei 01:00, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Odorheiu Secuiesc, în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu pe raza comunei Zetea, au identificat un localnic de 24 de ani, care consuma băuturi alcoolice într-un bar, deşi trecuse ora închiderii.

Celui în cauză i s-a solicitat, în mod repetat, să părăseasca localul, însă acesta nu doar că nu s-a supus, ci a devenit agitat, iar la un moment dat chiar violent.

Atunci poliţiştii au procedat la controlul corporal al tânărului, asupra căruia a fost găsită o cutiuță metalică în care se aflau muguri ce păreau de canabis și o rolă cu foiță pentru confecționarea țigărilor.

Persoana în cauză a fost condusă mai întâi la sediul Poliției Municipiului Odorheiu Secuiesc, unde a fost testată cu aparatul Drug Test, iar mai apoi la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, unde i s-au recoltat probe biologice.

În cauză s-a întocmit dosar penal.

  • IPJ Harghita



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *