Primăria Miercurea Ciuc a devenit autonomă

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Vineri, consiliul local Miercurea Ciuc a adoptat o hotărâre prin care primăria refuză să se constituie parte civilă vătămată în procesul penal al primarului Raduly Robert.
Am analizat situația pe toate parțile și cu multă răspundere vă spunem că nu am găsit nici un precedent în care un Consiliu Local să refuze un drept al primăriei și mai mult de atât să decidă ce să facă primăria într-un dosar în care este implicat primarul. Așa ceva nu s-a mai auzit în România și în nicio țara din Europa.
Dacă această hotărâre de consiliu local rămâne așa și nu este anulată de Prefectură și nici o instituție a statului nu își pune întrebarea cum de este posibil așa ceva atunci considerăm că ce se întâmplă în Consiliul Local de la Miercurea Ciuc este dincolo de legile acestei țări, deci Primăria Miercurea Ciuc a devenit autonomă și se ghidează după propriile legi.
Dacă se întâmpla așa ceva în alt județ, presa ar fi făcut un scandal imens, Prefectura sărea în aer și toți consilierii locali aveau dosare penale deschise prin autosesizare din partea instituțiilor. Este incredibil ce se întâmplă în județul Harghita. Încep să am convingerea că dacă ai bani sau ești un conducător politic în Harghita poți să faci ce vrei și să fii deasupra oricăror legi. Asta da autonomie…

Iosub Robert

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy