S-a încheiat Festivalul Internațional de Jazz de la Miercurea Ciuc, ediția 2022

0

Articol disponibil în: Magyar Română

COMUNICAT DE PRESĂ

S-a încheiat Festivalul Internațional de Jazz, ediția 2022, cavalcada de culori, sunete și mișcări care a zguduit viața culturală a orașului Miercurea Ciuc. Pe parcursul celor cinci zile de festival, 14 concerte și evenimente conexe au atras un număr mare de vizitatori. Nóra Szilágyi, organizatoarea principală a festivalului, a povestit despre evenimentul anual care nu trebuie ratat de iubitorii de jazz.

Cum apreciază echipa de organizatori ediția din acest an a festivalului?

A fost uimitor din toate punctele de vedere, pur și simplu nu găsesc cuvinte pentru a-l descrie, totul a fost pus la punct, toată lumea știa ce face, și chiar și vremea a fost de partea noastră: festivalul s-a derulat fără furtuni și vijelii mari. Mă simt incredibil de recunoscătoare pentru toate acestea. Mulțumim echipei care a făcut o treabă atât de profesionistă și publicului pentru că a venit și a iubit atât de mult festivalul în acest an!

Ce ați evidenția din programul din acest an?

Sunt multe lucruri pe care le-am putea evidenția, dar cel mai izbitor a fost concertul lui Tigran Hamasyan, care ne-a dus pe toții într-o altă stare. Unii vorbeau despre plutire, alții se aflau într-o stare de meditație sau chiar plângeau. În ceea ce mă privește, am pierdut complet noțiunea timpului, iar concertul mi s-a părut că în loc de 1.5 ore a durat cel mult o jumătate de oră, atât de intens și de șocant a fost.

Dintre ofertele muzicale de înaltă calitate ale festivalului l-aș evidenția pe trupa RVQ – Radu Vâlcu Quintet din București, care a adus o muzică mult mai serioasă decât se aștepta, sau Grey Paris și minunata Hot Jazz Band, care au avut un public entuziasmat care a stat și în ploaie. Programul de dans, pe care l-am inventat împreună cu Attila Bordás, din timpul concertului Nat Osborn Band a avut un mare succes, iar noi ne-am îndrăgostit instantaneu de vocea lui Net Osborn.

 

Trebuie să menționăm și scena Petőfi din fața cafenelei Kulissza, unde Random Trip a făcut o atmosferă pe cinste cu concertul lor intitulat Vibe Changers, urmată de Folkfantastic din Miercurea Ciuc, Edina&Friends din Cluj Napoca și Dóra Danics-Róbert Sinha, care au oferit – de asemenea –concerte extraordinare publicului.

Cum a fost prezența la concerte? De unde a venit publicul?

Am avut câte un mare interpret în fiecare zi a festivalului, astfel au venit foarte mulți oameni și din alte orașe, iar curtea Cetății Mikó era destul de plină. Au venit foarte mulți iubitori de jazz și din străinătate.  Bănuiam că, dacă îl punem pe Tigran și Luiza Zan în aceeași zi, am putea atrage și publicul vorbitor de limbă română. Și așa a fost.

Cât de mult a fost afectat programul de vremea furtunoasă?

Nu am avut absolut nicio problemă din cauza vremii. În timp ce alte evenimente au fost spulberate de furtună, noi am fost binecuvântați, întrucât a plouat doar în timpul a două concerte, dar niciunul dintre ele nu a fost deranjat de această împrejurare. Ba mai mult, ploaia s-a potrivit foarte bine pentru atmosfera concertului Grey Paris… A fost tare frumos să vezi publicul stând în fața scenei, legănându-se și dansând în ploaie.

Celălalt concert a fost susținut de Hot Jazz Band, care, cu permisiunea noastră, s-a oprit o jumătate de oră pentru a lăsa ploaia să se liniștească, dar publicul i-a aplaudat să continue. Eu însumi am dansat în pelerină de ploaie aproape până la capăt la marginea primului rând.

Cum a fost primită pictura de jazz? Lucrările au fost cumpărate?

Au fost create lucrări foarte frumoase, toată lumea s-a bucurat din nou de prezența pictorilor și graficienilor. Două dintre tablouri s-au vândut cu siguranță, celelalte se vor vinde ulterior, noi îi vom ajuta cu reclama.

Și mai era și un tren de jazz, un pub de jazz, activități pentru copii, alte curiozități…

Trenul de jazz, numit după celebrul muzician de jazz JAZZ COOL TRAIN, a pus un zâmbet pe fața tuturor, pentru că, ca adult, nu prea ai ocazia să te plimbi cu un astfel de tren, mai ales dacă nu ai copii. Eu, de exemplu, am stat într-unul cu fiul meu la Sovata, iar apoi acasă, în Miercurea Ciuc la un eveniment de ziua orașului. Aș dori să mulțumesc proprietarului trenului pentru că a acceptat invitația și a stat și între 11-12 noaptea pentru a aduce atâta bucurie spectatorilor!

Cadillacul și celelalte mașini oldtimer pe care le-am folosit pentru a transporta noaptea vedetele și artiștii la ANT, locul de desfășurare a jam session-ului, au avut la fel de mult succes. Le mulțumim colecționarilor locali de mașini oldtimer și proprietarilor clubului ANT, Ali și Zsolt.

Programele muzicale și ateliere meșteșugărești în fața Cetății Mikó au atras mulți copii în ambele zile, mulțumită lui Kata Szabó, managerul Mycreativeplace și echipei HelloWuudhu, care au realizat obiecte frumoase împreună cu ei.

Borsetele și pungile Wild to Wear și cerceii handmade ai lui Bizsu au avut un mare succes și printre vedete, iar grafica publicitară realizată de Barna Fazakas a fost, de asemenea, foarte apreciată.

Ce legătură a avut tabăra intensivă de dans CAMP_Coexistence 2022 cu festivalul de jazz? Prin includerea dansului și a picturii în program, putem spune că anul acesta vorbim de un festival al tuturor artelor.

Publicul s-a bucurat foarte mult de apariția bruscă a dansatorilor, cred că au înveselit atmosfera, de exemplu, la concertul Random Trip sau la cel al lui Nat Osborn Band. Într-adevăr, artele s-au împletit foarte bine la ediția din acest an a festivalului de jazz, și acest lucru mă încântă, deoarece asta este ceea ce am vrut să realizez. Nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat fără atât de mulți artiști și oameni cu mintea deschisă din orașul nostru. În același timp, organizarea festivalul nu ar fi fost posibilă fără susținători, printre care aș dori să evidențiez Primăria Municipiului Miercurea Ciuc, Agenția Maghiară de Turism, Fundația Comunitară Zajta, Fondul Național de Cooperare, Fundația MOL-New Europe, Fundația pentru Cultura Maghiară și Agenția Culturală Petőfi. De asemenea, dorim să mulțumim tuturor celorlalți co-organizatori, parteneri, sponsori și parteneri media ale căror nume sunt menționate pe site-ul actualizat de web al festivalului www.jazzfestival.ro

Să ne întâlnim și la anul cu aceeași plăcere!

sursa foto: Kinga Kelemen

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy