
După o primă repriză în care Sport Club a dominat ostilitățile pe gheață, s-a creionat și diferența de două goluri, care s-a păstrat pe tabela de marcaj până la final. Molnar Zoltan a marcat în superioritate numerică, neasistat, iar Berlev, la trei minute distanță de deschiderea scorului, a fructificat pasa lui Tambijevs.
În perioada de mijloc, echipierii lui Progym, puternic impulsionați de tribune, au marcat în primul minut prin Basilidesz (Kirichenko), însă ciucanii au anihilat această reușită, după golul lui Antal Zsombor, la o combinație foarte frumoasă cu Tambijevs și Ozols.
Csergo Hunor a readus speranța între suporteri, printr-un gol în power play, dar momentul de inflexiune al meciului s-a notat cu 30 de secunde înainte de plecarea echipelor spre vestiare. Sport Club Miercurea Ciuc, aflată cu un om mai puțin pe gheață, a înscris prin Farkas, pasele decisive aparținând lui Moldovan Erwin și Huba Borș.
Mai experimentați, elevii antrenorului Artur Oktyabrjev, au știut să îi țină pe cei de la Progym departe de propria poartă și astfel să conserve cele două goluri avantaj. În ultima repriză, ambele echipe au mai punctat câte o dată, prin Molnar (Szocs, Kirichenko) pentru Progym, respectiv letonul Kirill Tambjevs, care a închis partida rotund, tot cu un gol în superioritate numerică, fără pasă, pe un puc interceptat de la adversari.
Raportul șuturilor pe spațiul porții a fost unul echilibrat, 39-36 în favoarea celor de la Sport Club, iar minutele de penalizare s-au împărțit în mod egal, câte 12 pentru fiecare tabără.
Joi, Sport Club Miercurea Ciuc se impusese cu 5-2 în deplasarea de pe terenul Coronei Brașov. Sâmbătă, de la ora 17.30, pe patinoarul din Gheorghieni, are loc al doilea episod al confruntării harghitene, protagoniste fiind aceleași Progym și Sport Club. Meciul, ca și primul de altfel, se desfășoară în cadrul Ligii Naționale de Hochei pe Gheață.