Ursula Philippi (muzician): Fiecare orgă este unică, are vârsta, istoria și personalitatea proprie

Articol disponibil în: Română

Ursula Philippi s-a îndrăgostit iremediabil de orgă încă din copilărie, când asculta sunetele acestui instrument în locașuri de cult impozante. De atunci nu s-a mai putut desprinde de fascinanta lume a orgii, căreia i s-a dedicat total. A absolvit clasa de orgă a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București, a câștigat nenumărate concursuri, a fost profesor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, unde a reînființat – după o întrerupere de 10 ani – clasa de orgă. A colaborat cu diverși muzicieni la crearea unor materiale discografice precum „Organ Landscape Transylvania” sau „Patimile după Matei”. A publicat în primă ediție lucrări de orgă iar astăzi își dedică timpul și energia salvării unora dintre cele mai vechi orgi din Transilvania.

Ursula Philippi va împărtăși din minunata sa experiență și la Universitatea de Vară de Muzică Veche, din cadrul Festivalului de Muzică Veche Miercurea Ciuc, unde va susține un curs de orgă. Aici, artista va face ca muzica veche să răsune exact așa cum era cântată pe vremea când a fost creată.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră orga?
Ca muzician, am început la pian. Eram elevă de liceu, când m-a cuprins fascinația orgii. De atunci, acest instrument reprezintă pentru mine dragostea de o viață.

Cum ați ajuns să cântați la acest instrument?
Profesorul meu de pian de la Brașov, Eckart Schlandt, era el însuși organist. De câteva ori am avut ocazia să asist la recitalurile dumnealui de pe balconul orgii. În același timp cântam și în corul Bach al Bisericii Negre. Ocazional, fără să știu mare lucru despre orgă, am fost rugată să cânt la liturghia bisericii de care aparțin. Toate acestea m-au marcat și au trezit în mine dorința de a fi muzician de biserică.

Ce simțiți atunci când cântați într-un lăcaș de cult?
Din fericire, locul de muncă al unui organist, locul unde mă aflu aproape zilnic, este chiar biserica. Într-un spațiu sacru te deconectezi mai ușor de cele cotidiene, te regăsești pe tine însuți. Lucrezi concentrat. Când faci o pauză, ești înconjurat de obiecte de artă într-un spațiu arhitectural deosebit. Aș putea spune: locul sfințește omul.

În ce fel v-a inspirat moștenirea muzicală pe care a lăsat-o Joannes Kájoni?
Este una dintre personalitățile trecutului nostru din Transilvania despre care pot spune doar atât: ce mult mi-ar fi plăcut să-l cunosc!

Când l-ați descoperit pe Joannes Kájoni?
Desigur, ca studentă la Conservatorul din București, la cursul de Istoria Muzicii, fără să cunosc însă multe detalii. Faptul că deasupra numelui Kájoni/Căianu atunci, în comunism, plutea un mister, a sporit interesul și curiozitatea.
Ca profesoară la Academia de Muzică din Cluj, am dedicat studii mai în profunzime Codicelui care azi îi poartă numele.

În ce fel poate inspira Kájoni un muzician acum, la aproape 400 de ani de la moartea lui?
Personalitate cu o viziune largă, fără prejudecăți, cu deschidere generoasă către artă, un „homo universalis” al Renașterii și al Barocului timpuriu, Kájoni îți insuflă și azi acel respect, acea admirație care te poate conduce către noi orizonturi.

Știu că sunteți interesată de salvarea vechilor orgi din Transilvania. Ce înseamnă, mai exact, să salvezi o orgă?
O orgă poate fi salvată prin dislocarea ei dacă există un pericol iminent. Biserica stă părăsită, comunitatea nu mai există, instrumentul se prăpădește. În unele cazuri norocoase, se găsește o nouă locație pentru acea orgă.
În alte cazuri se impune o refacere la fața locului, dar lipsesc fondurile… Trebuie eventual creat un lobby pentru salvarea instrumentului, se strâng fonduri.Chiar și orgile restaurate au nevoie de ajutor: ele trebuie valorificate, introduse într-un circuit artistic/turistic, trebuie făcute cunoscute.

Câte orgi există, cu aproximație, la ora actuală, în Transilvania și care este cea mai valoroasă?
Estimăm că există peste 1000 de orgi din diferite epoci în Transilvania. Instrumentele cele mai vechi păstrate la noi datează de la sfârșitul secolului al XVII-lea. Încă nu avem o bază de date comună pentru tot acest patrimoniu aflat în biserici catolice, protestante, reformate, unitariene și neoprotestante. Cât despre valoare, ce să spun? Fiecare orgă este unică, are vârsta, istoria și personalitatea proprie. Este ca într-o mare familie: cine ți-e cel mai drag?

Ce anume vor învăța cu dumneavoastră cursanții Universității de Vară de Muzică Veche și ce așteptări aveți de la o astfel de exepriență?
Voi propune cu mare plăcere o privire asupra repertoriului muzicii de orgă din Transilvania. De asemena, vom studia tehnici de interpretare bazate pe cunoștințe istorice verificate, astfel încât Muzica Veche să răsune cam așa cum a fost cântată ea atunci când a fost creată.
Provocarea o va constitui faptul că participanții vin cu un nivel de cunoștințe diferit. Fiecare va fi întâmpinat la treapta pe care se află, iar eu voi fi fericită dacă reușește să urce puțin.

Există în România mulți tineri care aleg să învețe să cânte la acest instrument?
Aș zice că există interes. Unii se pregătesc pentru a servi ca organiști de biserică, alții vor să-și lărgească orizontul, fiind de exemplu pianiști sau claveciniști. Câțiva se dedică cu totul „reginei instrumentelor”. Studiul orgii este o nișă, el presupune și sacrificii dacă ne gândim la condițiile de studiu iarna, de exemplu!

Cum arată viitorul organiștilor din România?
De lucru ar fi! Dacă există implicare, în combinație cu fantezie și tenacitate, dacă îți iubești cu adevărat instrumentul, nu ai cum să spui: totul e pierdut!