Primarului din Gheorgheni, SUSPENDAT din funcție

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Primarul din Ghoergheni, Mezei Janos, suspendat din funcție, va fi judecat în continuare sub control judiciar, după ce Curtea de Apel Târgu Mureş a admis, luni, contestaţia DNA împotriva deciziei magistraţilor Tribunalului Harghita, care revocaseră această măsură preventivă.

Potrivit informaţiilor furnizate Agerpres de Viorela Bejan, de la Biroul de Informare şi Relaţii cu Publicul al Curţii de Apel Târgu Mureş, la rejudecarea cauzei s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar.

„S-a admis contestaţia împotriva încheierii pronunţate de Tribunal ( formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte, Serviciul Teritorial Târgu Mureş n.r.). S-a desfiinţat integral încheierea atacată şi, rejudecându-se cauza, s-a constatat legalitatea şi temeinicia luării măsurii controlului judiciar faţă de inculpat. Decizia este definitivă, pronunţată în şedinţă publică”, a declarat Viorela Bejan, grefier documentarist, înlocuitor al consilierului de la Biroul de Informare şi Relaţii cu Publicul al Curţii de Apel Târgu Mureş.

Primarul suspendat Mezei Janos a solicitat de mai multe ori ridicarea măsurii controlului judiciar, motivând că nu mai poate influenţa martorii întrucât aceştia au fost deja audiaţi şi că a respectat toate obligaţiile care i-au fost impuse.

Şi în luna martie, Tribunalul Harghita a decis revocarea măsurii controlului judiciar, dar magistraţii Curţii de Apel Târgu Mureş nu au fost de acord cu această hotărâre, care a fost desfiinţată.

Procurorii DNA Târgu Mureş l-au trimis în judecată pe Mezei Janos la sfârşitul lunii mai 2015, pentru abuz în serviciu, şantaj şi instigare la delapidare.

Potrivit unui comunicat al DNA, în 2013, primarul Mezei Janos şi-a exercitat în mod fraudulos atribuţiile de serviciu, încheind, în numele municipiului Gheorgheni, un contract de vânzare-cumpărare a unei parcele de teren în suprafaţă de 400 de metri pătraţi, amplasată pe malul Lacului Roşu, prin care a înstrăinat acest bun către o societate. Procurorii susţin că acest teren nu putea să fie vândut deoarece constituia parte din capitalul social adus ca aport la SC „Monturist” SRL de către municipiul Gheorgheni (sub forma folosinţei bunului, prin concesionarea pe o durată de 49 de ani către respectiva societate).

De asemenea, procurorii susţin că edilul l-a somat pe administratorul firmei respective, denunţător în cauză, ca în cel mult două zile să vină la sediul primăriei şi să-şi prezinte demisia, în caz contrar urmând a suferi consecinţe negative, precum darea în vileag a unor fapte reale şi/sau imaginare care îl vor determina să nu mai poată munci şi locui în Gheorgheni.

Procesul lui Mezei Janos se află pe rolul Tribunalului Harghita.

Primarul suspendat din Gheorgheni candidează pentru un loc în Consiliul Judeţean Harghita, fiind primul pe lista de candidaţi a Partidului Civic Maghiar.

Sursa: voceatransilvaniei.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy