Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România. Aniversarea din acest an este supusă restricțiilor Covid-19

Foto: IGSU

 

În fiecare an, 13 Septembrie, pentru pompierii români, este zi de sărbătoare. 13 Septembrie reprezintă un moment de mare însemnătate pentru salvatorii de profesie, dată la care, acum 172 de ani, pompierii militari, conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu, au făcut dovada supremului sacrificiu, înfruntând trupele otomane inamice covârşitoare ca număr, mulţi dintre aceştia apărând cu propria lor viaţă idealurile Revoluţiei de la 1848.

 

Aniversarea, la 13 septembrie, a Zilei Pompierilor din România, ne readuce în memorie sacrificiul ostaşilor pompieri, care, în anul 1848, au scris cu propriul sânge o pagină de istorie, de devotament şi de iubire de ţară dusă până la jertfa supremă, în inegala confruntare din Dealul Spirii cu armata otomană venită să înăbuşe Revoluţia Română. Pompierii au scris, prin faptele lor de eroism, curaj şi sacrificiu, pagini memorabile în cartea tradiţiilor, ca salvatori ai semenilor, în lupta împotriva dezastrelor, dar desigur, şi ca apărători ai patriei, în momentele cruciale ale făuririi şi dezvoltării României moderne.

În acest an, dat fiind contextul actual, situaţia pandemică, măsurile de prevenire şi combatere a virusului SARS-CoV-2 şi restricţiile care se impun în această perioadă, I.S.U. ”Oltul” Harghita nu va mai desfăşura, aşa cum obişnuia în anii precedenţi, exerciţii şi aplicaţii demonstrative, parade militare şi nu va mai putea prezenta publicului larg tehnica de intervenţie folosită în situaţiile de urgenţă şi în misiunile specifice.

În data de 11 septembrie 2020, începând cu orele 10.00, la reşedinţa inspectoratului, din strada Iancu de Hunedoara, nr. 14, se va desfăşura într-un cadru restrâns un ceremonial militar, în cadrul căruia vor fi citite mesajele oficialităţilor dedicate Zilei Pompierilor din România – 13 Septembrie, ocazie cu care va avea loc un moment festiv în care vor fi avansaţi în gradul următor pompierii militari care s-au evidenţiat în activitatea profesională, obţinând rezultate deosebite.

Totodată, în contextul Zilei Pompierilor din România, zeci de pompieri militari harghiteni s-au mobilizat, în această săptămână, pentru a dona sânge. Acțiunea vine în sprijinul semenilor cu probleme medicale și se derulează la nivel național, în perioada 07-11 septembrie, în cadrul campaniei ”Salvatorii donează pentru viață!”.

Pentru cinstirea memoriei predecesorilor care au scris cu litere de foc istoria, pompierii militari harghiteni vor depune coroane şi jerbe de flori la monumentele din județ, dedicate salvatorilor căzuţi la datorie de-a lungul timpului şi care au purtat cu cinste blazonul de POMPIER. Astfel, vor avea loc depuneri de coroane şi jerbe de flori la mormântul eroului pompier sg. maj. post mortem Berze Sándor din satul Sîncrai, comuna Dealu, căzut la datorie în anul 1965, într-o misiune de stingere a unui incendiu la un bloc de locuinţe din Bucureşti și la mormântul eroului pompier sg. maj. post mortem Geczö Ernö din localitatea Ciuboteni, căzut la datorie în anul 1967, într-o intervenţie de stingere a unui incendiu la un depozit de carburanţi din Galaţi.

Acum, la zi de sărbătoare, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă « Oltul » al judeţului Harghita îi asigură încă o dată pe cetăţenii harghiteni că vor răspunde ori de câte ori vor fi solicitaţi pentru salvarea vieţii şi a bunurilor, în îndeplinirea generoasei lor meniri, purtând mai departe crezul „Audacia et devotio!”

dolinex


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *