Se pare ca abuzurile continua în rețeaua de case de copii. Câte mai trebuie oare sa îndure săracii orfani?
Pe 29 iunie 2022, inculpatul K.S.H. care a lucrat într-un centru de copii din Băile Tușnad al Fundaţiei Sf. Francisc Deva a fost condamnat în primă instanță de Judecătoria Miercurea Ciuc la 30 de ani de închisoare. Capetele de acuzare sunt cumplite, mai ales că vizează o persoană care ar fi trebuit să protejeze victimele minore, nu să le abuzeze: viol, agresiune sexuală, corupere sexuală, rele tratamente. Despre caz am scris la vremea respectivă AICI.
Decizia instanței a fost contestată la Curtea de Apel Târgu Mureș care pe 12 mai 2023 a redus pedeapsa la 28 de ani de închisoare. Decizia Curții de Apel este definitivă.
Numărul victimelor minore este foarte mare, iar faptele au avut loc ani la rând, timp în care fie nimeni nu a știut ce se întâmplă, fie nimeni nu a raportat organelor abilitate chinurile la care au fost supuși copiii. Șase ani au durat cercetarea și judecarea dosarului. Cazul a fost puternic mediatizat în presa de limbă maghiară prin vaste anchete jurnalistice, însă prea puțin discutat la nivel național, în limba română. Faptele au avut loc pe teritoriul României, dar nu știm unde au fost autoritățile în tot acest timp, mai ales că aceste centre ar trebui să fie monitorizate de instituțiile statului român cu atribuții în domeniul protecției copilului.
Centrele Fundației Sf. Francisc sunt păstorite de Böjte Csaba, călugăr franciscan, care începând cu anii 90 a dorit să pună bazele unui sistem alternativ de creștere și educare a copiilor vulnerabili din zona Ardealului (copii orfani sau proveniți din familii sărace, disfuncționale). În acea vreme, asistența socială depindea de centrele comuniste (casele de copii) construite de Ceaușescu, iar Böjte Csaba a considerat că se poate și altfel. Potrivit site-ului oficial, beneficiarii sunt selecţionaţi la cererea părinţilor, rudelor, iar fundaţia desfăşoară o activitate susţinută în domeniul asistenţei sociale din anul 1993 constând în:
- identificarea copiilor aflaţi în situaţii de risc social
- oferirea în cadrul instituţiilor a condiţiilor unei vieţi normale (asigurarea hranei, cazării şi a unei educaţii în spirit creştin) în grupe de familii sociale şi în internate
- ajutorarea familiilor din care provin copiii pentru facilitarea reincadrării lor în familia naturală.
- sprijinirea tinerilor absovenţi de liceu sau de studii supeioare în integrarea lor în societate.
Deși are sediul în Deva, cele mai multe centre ale Fundației pot fi găsite în Harghita și deși statul român sprijină acțiunile Fundației, prin concesionări sau fonduri alocate, unui vorbitor de limbă română îi este aproape imposibil să afle mai multe detalii despre acest subiect dacă nu cunoaște limba maghiară. Poate pentru că, în paralel, un sprijin substanțial vine și din Ungaria, activitatea lui Böjte Csaba fiind foarte apreciată de Viktor Orban.
Copiii locuiesc în cămine, merg la școală, au îngrijitori și scopul este acela de a încerca să se compenseze lipsa familiei prin crearea unui mediu care să semene cu o familie. Centrele sunt susținute prin donații sau diferite finanțări și s-au ocupat în decursul anilor de mii de copii. Pentru acțiunile sale umanitare, Böjte Csaba a fost recompensat cu numeroase distincții, cea mai recentă fiind propunerea pentru Premiul Nobel pentru Pace pentru anul 2022, făcută de ministrul Resurselor Umane din Ungaria, Miklós Kásler.
Reamintim acest subiect, deoarece presa maghiară a deschis o nouă rană. Publicația Transtelex a scris recent că „Jurnaliștii Árpád Kulcsár și Tünde Szabó atrag din nou atenția asupra abuzurilor trăite în casele de copii administrate de Fundația Szent Ferenc din Déva. Cazul descoperit în timpul activității lor de investigație a fost raportat pe Mércé și pe portalul Átlátszó Erdély: unul dintre foștii copii le-a raportat despre violențe sexuale multiple comise de fostul director al orfelinatului Szent József din Sovata. După mărturia lui Mónika, nici personalul căminului de copii, nici psihologii care au intervievat-o pe fetiță, nici Csaba Böjte nu au sesizat autoritățile, iar când victima însăși s-a plâns, toți cei implicați au negat faptul că ar fi avut cunoștință.”
Anchetele jurnalistice apărute recent, în mai 2023, încearcă să demonstreze, mai ales prin mărturia în format video a unei victime, Monika, faptul că bărbatul condamnat definitiv la 28 de ani de închisoare pentru abuzuri împotriva minorilor din centrele fundației din Harghita nu este un caz singular. Se pare că mai multe victime, dar și foști angajați/voluntari au luat legătura cu jurnaliștii și mărturisirile lor sugerează faptul că anumite cazuri ar fi fost mușamalizate și nu au ajuns deloc în justiție. De asemenea, se vorbește și despre o pregătire insuficientă a personalului care ar trebui să aibă grijă de copii. De această dată este vorba despre o serie de abuzuri pe care Monika le-ar fi suferit în perioada când, minoră fiind, a fost internată într-un centru din Sovata al Fundației Sf. Francisc. Jurnaliștii care au analizat cazul consemnează faptul că niciun angajat al centrului nu a reclamat suspiciunile de abuz, iar după ce victima și-a luat inima în dinți și și-a denunțat abuzatorul, Parchetul a clasat dosarul. Anchetele jurnalistice sunt foarte ample și nu pot fi rezumate în câteva cuvinte. Le puteți citi în maghiară sau într-o traducere aproximativă cu Google Translate pe Mércé și pe Átlátszó Erdély.
(…)
Nu există niciun motiv de panică, sunt convins că se lucrează cinstit în case!