Papioanele din lemn ale unor tineri harghiteni au ajuns până în Canada sau Mexic

0

Articol disponibil în: Magyar Română

12295501_1670998929823940_7946469797263673680_nPapioanele din lemn realizate de doi tineri din Odorheiu Secuiesc au devenit cunoscute în țară și străinătate, ajungând până în Canada sau Mexic, și sunt purtate atât de oameni obișnuiți, cât și de vedete, care doresc să-și accesorizeze ținutele într-un mod inedit.

Ideea papioanelor din lemn, realizate într-un mic atelier din orașul Cristuru Secuiesc, îi aparține lui Toma Mihai Panaite, un tânăr de 27 de ani, din Odorheiu Secuiesc, care, atunci când a primit de la fratele său un papion banal, din material textil, a început să se gândească cum ar putea să ‘reinventeze’ acest accesoriu.

Așa că a decis să realizeze papioane din lemn, de diferite forme, cu modele gravate cu laser și accesorizate cu material textil sau chiar cu… alamă.

Toma recunoaște că nu el a inventat papionul din lemn, dar ideea a prins foarte repede, fără strategie de marketing sau manual de brand.

‘Suntem singurii din România care avem 8 forme diferite de papioane și multe versiuni cu modele geometrice gravate cu laser. Proiectul a apărut pur și simplu. Fără strategie de marketing sau manual de brand. El a crescut firesc prin tot ce se aduna în jurul lui, prin toți cei care au rezonat cu el’, a declarat, pentru AGERPRES, Toma Mihai Panaite.

Atelierul a început să funcționeze la Cristuru Secuiesc la sfârșitul lunii aprilie 2015, echipa ‘care lucrează în fiecare zi cu zâmbetul pe buze’ fiind formată din Toma, logodnica sa, Réka, prietenul lor Zoltan și soția acestuia.

Papioanele sunt realizate dintr-un lemn solid și de calitate, cum ar fi nuc, stejar sau fag, iar procesul de creație este unul lung și migălos.10986432_1582208065369694_8919059196710591828_n

‘De la lemnul brut până la papion este un drum lung, dar acest lucru demonstrează cât de adaptabil poate fi acest material. Realizarea acestor accesorii se face alegând fibre estetice de grosime corespunzătoare. Următorul pas constă în decuparea papionului în funcție de modelul dorit. Odată realizată această etapă, se continuă cu șlefuirea prin materiale abrazive până când se ajunge la o suprafață cât mai fină. Forma finală se finisează cu un amestec de uleiuri și ceară, căreia i se atașează materialul textil și celelalte componente’, a mai spus Toma Mihai Panaite.

Papioanele realizate la Cristuru Secuiesc au designuri diferite, creatorii lor bazându-se foarte mult pe instinct, dar inspirându-se și din noutățile din domeniu.

‘Fiecare dintre noi este inspirat să își aducă contribuția, să își lase creativitatea să-și spună cuvântul, să se autodepășească pentru ca accesoriile create în atelierul nostru să se diferențieze prin perfecțiune și impecabilitate. Avem încredere in instinctul nostru, dar ne inspirăm și din nenumărate bloguri de street style, suntem în temă cu noutățile, citim reviste și ne uităm la emisiuni de fashion’, a dezvăluit Toma.

Papioanele create de tinerii harghiteni au devenit rapid cunoscute atât în România, cât și în străinătate, fiind purtate de vedete de la noi, dar ajungând și în țări precum Canada, Norvegia sau Mexic.

‘Papioanele din lemn sunt o noutate în peisajul vestimentar românesc. Papionul din lemn purtat cu o atitudine pozitivă atrage atenția și îți oferă un aer de distincție. Purtabile de către doamne sau domni se asortează foarte ușor într-un context sobru sau casual. Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, am creat un papion special (…). De asemenea, papioanele noastre au ajuns și în Canada, Marea Britanie, Norvegia, Ungaria chiar și în Mexic’, a mai spus Toma Mihai Panaite.

11222351_10204884305567766_4053763879218870544_nAcesta își amintește că, la un moment dat, a primit prin curier un buștean mic de arbore de Paulownia, de la cel care a înființat prima asociație a cultivatorilor de Paulownia din România și care a dorit să i se realizeze din acest lemn papioane în diferite forme.

Pe lângă cele opt forme diferite de papioane și versiunile cu modele geometrice gravate cu laser, în atelierul din Cristuru Secuiesc se mai realizează și alte accesorii din lemn natural, cum ar fi butonii din lemn, batistă de buzunar și cravata sau portcardul din lemn.

Sursa: agerpres.ro

Sursa foto: Papioane Patore Lemn

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy