Proiect de parc fotovoltaic flotant pe suprafața lacului Zetea, contestat de comunitatea locală

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Un proiect de înființare a unui parc fotovoltaic flotant pe suprafața lacului de acumulare Zetea a declanșat o reacție puternică în rândul localnicilor, generând nemulțumire și îngrijorare cu privire la impactul asupra zonei.

Primarul comunei Zetea, Nagy Attila, a declarat pentru Agerpres că a fost eliberat un certificat de urbanism unei firme din județul Mureș pentru instalarea de panouri fotovoltaice pe suprafața lacului Zetea. Cu toate că acest lucru ar fi legal, el a subliniat că majoritatea locuitorilor și vizitatorilor nu sunt de acord cu această inițiativă.

Nouă, locuitorilor din Zetea și din împrejurimi, cei care vizitează Lacul Zetea pentru pescuit sau alte feluri de recreere, nu ne place ideea. Investițiile similare din alte locuri au demonstrat că vor înrăutăți peisajul și vor afecta biodiversitatea. De asemenea, pescarii se tem că va influența negativ această zonă pe care o îndrăgesc. Din punct de vedere legal, dacă firma va obține toate avizele necesare, vom fi obligați să eliberăm autorizația de construire. Este important să menționăm că Zetea este o destinație turistică populară, iar această investiție ar putea afecta atractivitatea locului.”, a declarat Nagy Attila.

Acesta a mai adăugat că proiectul nu este reglementat în Planul Urbanistic General, aprobat în 2016, când panourile solare nu erau la fel de răspândite.

Pentru a stopa proiectul, a fost inițiată o petiție online intitulată „STOP construirii parcului fotovoltaic flotant pe luciul apei lacului de acumulare Zetea”, care a strâns aproape 500 de semnături. Inițiativa aparține Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AVPS) „Târnava Mare”, care a subliniat că această investiție ar distruge peisajul și ar avea un impact negativ asupra turismului, precum și asupra florei și faunei lacului.

Directorul AVPS „Târnava Mare”, Mărmureanu-Biro Leonard, a explicat pentru Agerpres că nu sunt împotriva energiei verzi, dar este necesară o evaluare serioasă a impactului investiției asupra calității apei, biodiversității lacului și turismului.

Suntem total împotriva acestui proiect! Aici se practică înotul, pescuitul, oamenii vin cu caiacele; cum putem să ne bucurăm de aceste activități printre panourile fotovoltaice?”, a afirmat Mărmureanu-Biro Leonard.

Petiția va fi trimisă la Agenția Națională de Protecția Mediului și la Administrația Națională Apele Române, în speranța că proiectul nu va fi aprobat.

Certificatul de urbanism a fost solicitat pentru o suprafață de 137 de hectare, cât are luciul apei lacului, în timp ce parcul fotovoltaic urmează să fie construit pe doar trei hectare. Cu toate acestea, există temeri că proiectul se va extinde în viitor.

Directorul Agenției pentru Protecția Mediului, Domokos Laszlo, a confirmat că instituția pe care o conduce nu a primit încă nicio solicitare oficială pentru acest proiect. Acest lucru oferă o rază de speranță pentru cei care se opun investiției și doresc să păstreze lacul Zetea așa cum este în prezent.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy