Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Descinderi la liderul HVIM – Szőcs Zoltan

Sajnos ennek a bejegyzésnek csak Román nyelvű változata van. A megtekintő kényelméért az alábbi tartalom alternatív nyelven jelenik meg. Rákattinthat a linkre az aktív nyelv módosításához.

Procurorii DIICOT au descis azi, 29 decembrie 2015, la ora 16, acasă la liderul Asociației “Mişcarea tinerilor din cele 64 de comitate” (HVIM), Szőcs Zoltan după ce pe 1 decembrie, DIICOT l-a reţinut pe un membru al organizaţiei extremiste maghiare, Beke Istvan Attila, pe care l-a acuzat că planifica un atentat la Târgu Secuiesc, de Ziua Naţională a României.

Comunicat de presa DIICOT

La data de 22.12.2015 procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus extinderea cercetărilor, începerea și continuarea urmăririi penale față de suspectul  S. Z. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

     – instigare la săvârșirea de acțiuni împotriva ordinii constituționale, prev.de art.47 Cod penal cu referire la art.397 alin.2 Cod penal;

    – instigare la nerespectarea regimului materiilor explozive prev. de art.47 Cod penal cu referire la art.346 alin.3 Cod penal săvârșită în condițiile art.32 alin.1 lit.”o” din Legea nr.535/2004 – privind prevenirea și combaterea terorismului.

    În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, în realizarea obiectivelor revizionist-separatiste pe care structura naționalist-extremistă ”Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” – HVIM le promovează în Transilvania în scopul realizării, inclusiv prin acte de violență îndreptate împotriva cetățenilor români și a bunurilor acestora, dezideratului de îngreunare/împiedicare a autorităților române în actul de exercitare a puterii de stat în zona așa-zisului ”Ținut Secuiesc”, ca etapă a procesului ce vizează refacerea ”Ungariei Mari”, în calitate de președinte al HVIM Transilvania, la data de 10.10.2015, în cadrul unei ședințe la care au participat membrii structurilor locale ale extensiilor în România ale HVIM  suspectul S. Z. i-a instigat pe membrii celulei Tg. Secuiesc a HVIM Transilvania să confecționeze un dispozitiv exploziv improvizat pe care să-l detoneze în public, pe raza județului Covasna, în timpul manifestațiilor prilejuite de sărbătorirea de către cetățenii români a Zilei Naționale de 1 Decembrie, inculpatul BEKE ISTVAN ATTILA, membru marcant al respectivei formațiuni naționalist-extremiste concluzionând: ”FACEM”.

    Promotor al sloganului ”Ținutul Secuiesc nu e România !” și convins fiind că, pentru atingerea obiectivelor autonomist-separatiste promovate în Transilvania de membrii grupării Mișcarea de Tineret 64 de Comitate – HVIM, ”trebuie să se pășească pe drumul faptelor, totul trebuie cucerit fizic, fără sânge nu se poate”, în calitatea deținută de președinte al HVIM Transilvania, la data de 10.10.2015, S. Z. le-a trasat membrilor celulei Tg. Secuiesc a HVIM sarcina de a monta dispozitive explozive improvizate.

    La data de 13.10.2015 suspectul S. Z. a părăsit România, revenind în țară la data de 20.12.2015.

    Ulterior acestui moment, suspectul S. Z a efectuat demersuri de contactare a membrilor familiei inculpatului BEKE ISTVAN ATTILA și a celorlalți participanți la ședința din data de 10.10.2015 în vederea adoptării unei poziții publice unitare cu privire la evenimentele ce au precedat momentul arestării inculpatului BEKE ISTVAN ATTILA.

     La data de 29.12.2015  procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală  au efectuat un număr de 4 percheziții la domiciliul/resedintele suspectului S. Z, acesta urmând să fie condus în vederea audierii la sediul DIICOT – Structura Centrală.

     Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Directiei de Combatere a Criminalitatii Organizate.

     Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.

     Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă.

     Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigazii Speciale de Intervenţie „Vlad Ţepes” a Jandarmeriei.

     Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

12431680_1083767268324425_1459587366_n




3 comentarii la “Descinderi la liderul HVIM – Szőcs Zoltan

  1. gheorghe

    Sper sa-i lege pe toti teroristii din HVIM. Indivizii acestia negociaza vietile noastre si ale copiilor nostri. Sunt frapat de declaratiile lacrimogene ale sustinatarilor lui Beke si restul. Ticalosi care nu au pic de respect fata de viata. Teoristii HVIM nu sunt diferiti de ISIS: omoara pe cei care nu sunt de acord cu ei si ideile lor. Asta vroiau sa faca teoristii HVIM. Sa-i ucida pe cei care nu erau de acord cu ei. Va dati seama ce s-ar intampla cu romanii in cazul unei autonomii?

    Válasz
  2. !!!!!!!!

    Legea va fi respectata iar indivizii vor face “bulau”ei pot sa se planga oricui in lumea asta,faptele au fost savarsite pe teritoriul Romaniei si tot aici isi vor ispasi pedeapsa!!

    Válasz

Vélemény, hozzászólás?

Az e-mail-címet nem tesszük közzé. A kötelező mezőket * karakterrel jelöltük