Sărbătoarea tradițiilor secuiești la Șumuleu Ciuc – „Ziua celor 1.000 de Fete Secuience”

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Câteva mii de persoane sunt așteptate sâmbătă, 6 iulie, să participe la tradiționala manifestare „Ziua celor 1.000 de fete secuience”, desfășurată la Șumuleu Ciuc, la marginea municipiului Miercurea-Ciuc. Evenimentul are scopul de a păstra și promova portul și tradițiile secuiești.

Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a subliniat într-o conferință de presă importanța acestei manifestări pentru comunitatea secuiască.

„Întâlnirea celor 1.000 de secuience este un eveniment foarte important, care an de an ne încântă și aduce aproape de noi portul popular, muzica populară și cultura tradițională secuiască. Este esențial să ne organizăm și să fim alături de ceilalți, având ca bază valorile tradiționale pe care le transmitem tinerilor”, a declarat Korodi Attila.

Ceremonia de deschidere va avea loc sâmbătă dimineața în centrul orașului, pe platoul din fața Palatului Administrativ, unde membrii ansamblurilor folclorice de amatori vor dansa împreună. După acest moment, participanții vor merge la Șumuleu Ciuc pentru a asista la slujba religioasă în catedrala franciscană. Ulterior, ansamblurile folclorice vor evolua pe scena în aer liber din șaua dintre dealurile Șumuleu Mare și Șumuleu Mic, oferind un spectacol de câteva ore.

Directorul Ansamblului Național Secuiesc Harghita, András Mihály, a menționat că pe scenă vor fi peste o mie de dansatori, iar numărul celor prezenți va fi mult mai mare. „Această întâlnire este dedicată portului popular, cântecului popular și rugăciunii,” a spus acesta.

Viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc, Sogor Eniko, și-a exprimat bucuria pentru organizarea evenimentului, subliniind simbolismul său puternic împotriva globalismului și omogenizării culturale.

Directorul adjunct al Ansamblului Național Secuiesc Harghita, Fuleki Zoltan, a precizat că la „Ziua celor 1.000 de fete secuience” vor participa 36 de ansambluri folclorice din aproximativ 30 de localități din Covasna, Harghita și Bacău. El a solicitat participanților care vin cu căruța sau călare să nu consume băuturi alcoolice pe drum și să respecte regulile de circulație, iar pe ceilalți participanți la trafic i-a îndemnat să aibă răbdare pentru a ajunge în siguranță la destinație.

La locul evenimentului va fi organizat și un târg de produse artizanale, ateliere ale meșteșugarilor, iar turiștii vor putea îmbrăca portul popular secuiesc, dacă vor dori. În acest an, localitatea Sândominic este gazda onorifică a manifestării, iar primarul comunei, Karda Robert, și-a exprimat speranța că această tradiție va fi continuată de fetele participante.

„Ziua celor 1.000 de fete secuience” este o sărbătoare iubită în zonă, care reunește mii de persoane anual, promovând valorile tradiționale ale comunității. Evenimentul este organizat de Ansamblul Național Secuiesc Harghita, Primăria Miercurea Ciuc, Biserica Franciscană, Primăria Sândominic și Consiliul Județean Harghita.

Manifestarea a avut loc pentru prima dată în anul 1931, organizată de etnograful maghiar Domokos Pal Peter și de un călugăr franciscan. În acest context, vineri se va desfășura „Ziua Portului Popular Secuiesc”, unde toți cei care doresc sunt invitați să poarte costume tradiționale sau o parte a acestora, inclusiv la locurile de muncă.

****

Pentru siguranța tuturor, se vor institui restricții de circulație: sâmbătă între orele 8:30-10:00, segmentul dintre Strada Inimii și Strada Kossuth Lajos de pe Bulevardul Timișoarei va fi închis traficului auto, iar între orele 9:00-10:00, segmentul dintre Strada Márton Áron și Strada Inimii de pe Strada Kossuth Lajos va fi închis.

Pe această cale le este solicitat proprietarilor de autovehicule să elibereze locurile de parcare de pe Bulevardul Timișoarei, pe segmentul situat între  strada Revoluției din Decembrie – strada Kossuth Lajos (pe partea Raiffeisen Bank) și de pe strada Kossuth Lajos, pe segmentul situat între Piața Libertății – strada Márton Áron.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy